Un alt film regizat genial de Kim Ki Duk este The Bow, sau Hwal, numele original al filmului. Ma simt in impas incercand sa vorbesc despre el. Sunt filme care lasa o senzatie nedeslusita in urma, ai impresia ca ai inteles exact ce vrea sa transmita regizorul, apoi pe masura ce imagini iti revin in memorie, descoperi noi si noi aspecte.
Filmul exploreaza natura umana, de la senzatia dulce amara din Breath, la tandretea, la sentimentul de posesiune din Hwal.
Decorul e si el minimalist, o barca de pescuit, acolo isi duc existenta, un batran si o tanara. Traiesc din ce castiga in urma gazduirii pescarilor care vor sa mearga in larg dupa peste, sau dintr-o metoda stranie de divinatie pe care o folosesc cei doi..
Viata idilica sau recluziune fortata? Iubire sau dependenta? Tanara nu a pus vreodata piciorul pe pamant, are 16 ani si nu cunoaste altceva decat curgerea liniara a zilelor, sunetul hipnotic al valurilor lovind barca. Cate un grup de pescari rupe simetria perfecta a zilelor. In inocenta ei ii provoaca, dar cand acestia incearca sa o atinga, arcul devine arma in mana batranului. De remarcat nerabdarea cu care acesta numara fiecare zi care il apropie de implinirea celor 17 ani ai fetei, varsta la care o va lua de sotie. Ceremonia e pregatita in cel mai mic amanunt, de la haine, la oficiere, calendarul de pe perete e martorul mut al asteptarii.
Tineretea fetei insa vrea sa inteleaga ce e dincolo de orizontul pe care il scruteaza in fiecare zi, descopera muzica, pe care un tanar i-o va face cunoscuta, se pierde in ea, insa placerea ii va fi refuzata de batran, acesta simtind instinctiv ca e pe punctul de a o pierde.
Nu sunt cuvinte intre cei doi, in afara celor cateva scene in care fata sopteste la urechea batranului, sunt gesturi incarcate de tandrete, mana batranului care se intinde si o strange pe a ei inainte de a adormi, privirea ei calda cand intalneste privirea lui, un sentiment perfect, dincolo de iubirea carnala.
"Strength and a beautiful sound like in the tautness of a bow… I want to live like this until the day I die."
Ki Duk ne dezvaluie acea parte a umanului din noi pe care o ascundem, o ignoram sau cu greu reusim sa o intelegem.
as adauga la ce ai scris ca acea perfectiune departe de lume ... mie mi s-a parut o perfectiune egoista, calculata, in care fata juca rolul unui obiect. Acea mana intinsa de batran spre mana ei era deja contientizarea rupturii, a despartirii, tandretea apusese ... fata gandea independent.
RăspundețiȘtergereFrumos scris... :)
RăspundețiȘtergere