vineri, 25 iunie 2010

Când se face prea târziu



"Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsa-n lume
De noapte ne-ar putea pazi." (G. Tarnea)



    Am stat astazi in parc, pe aceeasi banca cu alta mamica. Privindu-ne amandoua copii jucandu-se, razand fara griji, molipsitor, cum doar copii mai stiu sa o faca. Radeam si eu de micile lor prostioare, in timp ce colega mea de banca, zambea din cand in cand, absenta, privind undeva, dincolo de tobogan, dincolo de rasul fetitei ei.
   Dorinta de a alunga tristetea de pe chipul si din ochii femeii, m-a facut sa o intreb daca e ok. A dat doar din cap, cu palma dreapta deschisa evantai pe abdomen, ca si cum ar fi vrut sa mangaie ceva. Gestul ei, m-a facut sa cred ca e insarcinata.
   A inceput sa vorbeasca intr-un tarziu, incet, monoton. De la primele-i cuvinte nu am mai avut curaj sa o intrerup. Mi-a intunecat lumina soarelui si rasul zglobiu al copiilor. Venise de la spital, un avort. Nu pentru ca nu ar fi putut duce sarcina pana la termen, nu pentru ca sotul ei nu si-ar fi dorit inca un copil, sau fiica ei un fratior sau o surioara, ci pentru ca ea se gandea ca o sarcina i-ar periclita pozitia de conducere din compania in care lucra. Avea o cariera la care nu "putea" sa renunte. Solutia, in ochii ei era un avort. Regretat insa din tot sufletul acum.
    Presimtea, stia ca va veni vremea in care regretul de acum se va transforma intr-o durere greu de suportat. In garaj va avea in continuare o masina luxuoasa, va merge imbracata elegant la acelasi job unde subalternii o vor saluta cu respect, in acelasi birou "cu vedere" va finaliza proiecte care ii vor aduce alti bani in cont. O coplesea insa, povara regretului de a nu fi dat nastere unui miracol, in locul unui avort.
   As fi vrut sa-i spun o poveste pe care azi dimineata o uitase, dimineata in care a ales raceala ustensilelor ginecologice in locul caldurii unei manute de copil. Sa-i amintesc cat de frumos stiu sa iubeasca copii, cum ne schimba rostul si viata, ne ridica iar ingerii in ferestrele cerului cand uitam sa visam, cand ne intunecam privirile cu grija zilei de maine. 
    Pentru povestea asta insa, era prea tarziu. Pacat..


Asculta mai multe audio Muzica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu