joi, 30 septembrie 2010

O suta de ani de la nasterea Parintelui Arsenie Boca, "Sfântul Ardealului"

        Zilele acestea s-au implinit 100 de ani de la nasterea celui care a fost "Sfantul Ardealului", parintele Arsenie Boca. Nascut la Vata de Sus, in apropiere de Tebea, va studia Teologia si Artele Frumoase. Arsenie Boca va deveni diacon in 1935, iar in 1939 va lua drumul Athos-ului unde va petrece 3 luni, pregatindu-se pentru calugarie. In 1940 la manastirea Sambata de Sus, va initia "Miscarea de reinviere duhovniceasca de la Sambata".

        In atmosfera de efervescenta spirituala care pusese stapanire pe o tara intreaga, cand sute de pelerini se luau la tranta cu nametii pentru a ajunge la manastirea de la Sambata de Sus, Arsenie Boca, cu ajutorul manuscriselor aduse de la Sfantul Munte Athos, va fi un adevarat ctitor al Filocaliei romanesti, careia ii va realiza si coperta. Aceea este perioada in care in va scrie unui fost coleg: "M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi".

        Va ajuta luptatorii anticomunisti din Muntii Fagaras, intrand astfel in vizorul Securitatii si fiind arestat pentru prima oara in 1948. Va fi tinut in marginalitate, ca simplu pictor bisericesc. In ultima parte a vietii se va lega sufleteste de doua locuri: biserica din Draganescu, unde timp de 15 ani va si picta biserica, si Sinaia, loc unde si-a avut in ultimii ani ai vietii, chilia si atelierul de pictura. La Sinaia a si murit in iarna lui 1989, la varsta de 79 de ani.

        Parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu (Prahova), ucenic al marelui Arsenie Boca, spunea despre acesta: "Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii". De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: "Acestia ma vad pentru ultima oara". Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori."

        In invataturile sale, Arsenie Boca, arata importanta rugaciunii facuta din suflet, cea care ne ajuta sa-L aflam pe Dumnezeu "Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pâna nu-L gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau, nici sensul lumii." caci "Cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata!"

        Parintele Arsenia Boca a impletit realitatea cu miracolele. Toti cei care erau in nevoie primeau raspuns la problemele lor, minunile savarsite de acesta fiind asemenea celor atribuite lui Isus. Martorii sustin ca de multe ori, Parintele cerea un ragaz de timp, in singuratate. Se concentra si medita asupra rezolvarii problemei, recurgea la rugaciune ca un fel de dialog cu o putere superioara de unde primea informatiile de care avea nevoie. Spunea parintele: "Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum".

        Biserica Ortodoxa nu l-a canonizat pe cel care o viata intreaga a impartit printre credinciosi harul lui Dumnezeu, minunile savarsite de el, avand loc si dupa moartea sa. Crestinii veniti sa se inchine la mormantul lui l-au canonizat insa, pe Sfantul Ardealului, in sufletele lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu