joi, 28 octombrie 2010

Octombrie

        Mi-am domolit pasii admirand frumusetea culorilor in care s-au invesmantat copacii. Caramiziu misterios, portocaliu luminos, rosu aprins ca o rasuflare de vulcan. Si cerul. Albastru, senin, ca sufletul de copil binecuvantat. Si de undeva, acorduri nedeslusite la inceput, devenind tot mai puternice si mai clare. Led Zeppelin, "Stairway to heaven". Probabil melodia iesea din boxele unui televizor, sau cd playerul unei masini, eu insa mi-am amintit-o curgand de pe banda magnetofonului Majak, al tatalui meu, acolo unde am ascultat-o pentru prima oara.

        Imi amintesc o expresie care in copilarie m-a nedumerit: "a vedea cu alti ochi". Ma tot framantam eu si incercam sa-i deslusesc intelesul, ma intrebam de ce eu nu am ochi de rezerva, sa ii pot schimba dupa bunul plac. Am crescut si anii mi-au aratat ce multe perechi de ochi avem, de fapt. Cu alti ochi privim plecarea celor dragi, pana devin un punct de lumina. Cu alti ochi le privesti intoarcerea, cand impreuna cu zambetul, ne coboara toate culorile fericirii in priviri. Si iar, cu alti ochi am privit inapoi spre toamna cu strugurii si perele coapte din gradina bunicilor, cu melodia picurata direct pe suflet dintr-un magnetofon Majak.

        Si mai sper la o toamna pe care o visez asa cum o aveau bunicii. Cand singurele griji erau sanatatea nepoteilor, strugurii de cules sau fanul de urcat in pod inainte ca gerul iernii sa scuture si ultimele frunze din nucul din curte. Imi sprijin fruntea de frunze si le rog, de va mai fi sa uit, sa-mi aminteasca cat de frumoasa e viata privita cu ochii in care am agatat un zambet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu