joi, 25 noiembrie 2010

Presimtind iarna

        In fiecare suflet exista cate o parte care nu se poate rosti. Acolo nu exista soapte blande, nu exista zambete care sa treaca prin piele pana in adancul inimii, pasii nimanui nu lasa urme. Deschid cateodata usa catre partea aceea de suflet, doar cat sa las cate un inger sa paseasca inauntru.
 
        Inchid ochii si vad camasa alba, apretata, a bunicului meu, sprijinita pe spatarul scaunului. Imi amintesc si dansul fulgilor de nea si vantul care parca alt miros avea. Si mi-e dor de asprimea obrazului mirosind a sapun si mi-e dor de sarutul de pe frunte cu aroma de tuica fiarta. Adulmec ca un lup flamand iarna ce se apropie si visez sarbatorile copilariei aburind a cozonac si scortisoara, cu foc de vreascuri trosnind in sobe.

        Tu iti potrivesti ceasul dupa ultima geana de lumina. Pe pervaz, am asezat sufletul tau, ca o gutuie. Sa-mi luminezi a fericire, inserarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu