duminică, 9 ianuarie 2011

De-ale sufletului

        Sfarsit de vacanta, de zile in care am zabovit in asternuturi calde in fiecare dimineata, am mers la prieteni fara sa trebuiasca sa arunc ochii la ceas, am stat cu nasul lipit de geam, aburindu-l si imaginandu-mi un an in care orice dorinta cat de mica, s-ar realiza. Am purtat discutii lungi cu sufletul meu care se incapatana sa aiba propria lui ratiune. Ancorat prea puternic in trecut, agatat ca un glob stralucitor de prezentul pe care nu-l mai intelege insa, sperand la un viitor in care...

        Sa existe mereu pe orice drumuri m-ar purta viata, cate o fantana cu apa vie a povestilor.

        Sa nu-mi uit niciodata zambetul acasa

        Sa ne mai placa si peste 10 ani, la fel de mult ca acum, fiului meu si mie, puzzle-ul de cer cu care deseori ne jucam impreuna.

        Si cum sufletul asta se lacomeste cateodata, ar mai vrea si un catel pe care sa-l rasfete atunci cand puiul nu se lasa gadilat, sau sarutat in zilele acelea de "sunt baiat mare!"

        Sa am in jurul meu oameni frumosi cu suflet mare si tapetat in culori vesele, incat niciun gri de tristete sa nu-mi mai intunece zilele.

        Nu suflete, desi ne certam des noi doi, nu te-as schimba vreodata. Ai avut rabdare sa ma inveti sa nu uit niciodata binele care mi s-a facut, sa alung tristetile cu bucuria clipelor de fericire, multiplicate la infinit in fiecare amintire.

2 comentarii: