sâmbătă, 8 octombrie 2011

Film: Black Swan (2010 - Darren Aronofsky)

Lebada neagra. O femeie întruchipeaza lebada. O faptura fragila, sensibila. Lacul lebedelor. Lebada alba, lebada neagra. Alb si negru, bine si rau, lumina si întuneric.

Creatorul încearca sa rezolve problema: o balerina care sa faca saltul mortal (psihic) de la înger la demon. Natalie Portman reuseste un paradox care transcende aproape intenţia regizorala. Sau poate este doar falimentul ei. Imprumuta sensibilitate, graţie, tristeţe ambelor personaje. Feţe ale aceleiasi fiinţe. Si totusi, dincolo de intenţiile regizorale, demonul ramâne în umbra. Ca o victorie a ... binelui ?

In final cele doua ipostaze se confunda. Balerina plonjeaza cu propria viaţa în rol. In dublu rol. Isi anuleaza de fapt propriile trairi. Ca sa faca loc sfâsierii celor doua lebede. Sciziune mentala, prag de nebunie.

Vincent Cassel, în rolul Creatorului, cel ce da viaţa si moarte aleselor sale, îsi pune perfect în valoare carisma de necontestat. El pretinde. Pretinde TOT. Tragedia anularii balerinelor ca persoane. Totul sau nimic. Succes sau nebunie. Culme sau disperare.

Regizorul Darren Aronofsky. Conduce profesionist, gradat, evenimentele. Exagereaza nepermis în secvenţele usor horror prin care ar vrea sa indice spectatorului zbuciumul Balerinei în a deveni demon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu