Film - Calauza (Andrei Tarkovsky)

    Despre Calauza lui Tarkovsky se pot spune multe, e unul din filmele care m-a impresionat in mod deosebit. Nu am reusit sa scriu nimic despre acest film imediat dupa vizionare, e genul pentru care trebuie sa faci liniste in fiinta ta, sa lasi mesajul filmului sa-ti intre in suflet...

    Filmul lui Tarkovsky vorbeste despre eterna cautare a fericirii, pune accent pe agonia pe care o simt cei care nu o gasesc in ei insisi, prelungind astfel cautarea in afara.

    Cele doua personaje Scriitorul reprezentand arta, emotiile si Profesorul, ratiune, logica, vor percepe in final, cu umilinta, existenta a ceva mai presus de ei, de ratiunea si sensibilitatea lor. Singurul mod de altfel in care ne putem apropia de Dumnezeu.

    Timpul si spatiu nu mai au nici un fel de reguli, de fapt nu mai exista timp si spatiu, cei care intra in asa numita Zona, nu pot parcurge un drum drept, nici intoarce pe aceeasi strada.

    Calatoria este lenta, te intrebi la un moment dat daca vor mai ajunge la camera mult cautata, daca o data ajunsi acolo vor mai avea puterea sa isi doreasca din suflet ceva. Conceptii diferite despre viata, alta viziune a lumii la ambele personaje care cauta sa-si indeplineasca fiecare dorinta, dar aceeasi speranta care ii duce, in ciuda pericolelor, in Zona. Pe parcursul calatoriei si curajul si increderea li se clatina, cel care ii incurajeaza si ii va face sa continue drumul, sa nu-si piarda speranta, e Calauza.

    In fata camerei care le poate materializa dorintele, cei doi ezita, sunt minute bune in care imaginea devine statica, fiecare adancit in ganduri.

Credinta, incredere, daruire, iubire fata de semeni, m-a purtat prin toate acest film, Calauza va recita la un moment dat un fragment din Biblie, in final punand intrebarea "Sunteti treji?" Ca un indemn facut celor pe care ii calauzea sa deschida ochii, eu am simtit ca mi se adresa mie, privitorului pironit pe scaun, eu cea care nu am recunoscut de atatea ori dumnezeirea din tot ce ma inconjoara.

    Obiectele care apar la un moment dat sunt toate simbolice, unele ruginite dar curatate, purificate intr-un fel de apa curata in care se afla. De remarcat lipsa culorilor in afara Zonei, culori care revin in toata splendoarea in interiorul ei.

    Sensibila si plina de iubire, de compasiune, rugaciunea Calauzei: "O, Doamne, tot ce-au sperat sa devina realitate. Fa-i, Doamne, sa creada, sa rada de propriile lor pasiuni, pentru ca tot ceea ce numesc ei pasiune este, de fapt, o anumita energie emotionala produsa de frecarea sufletelor lor cu lumea exterioara. Si ce-i mai important, sa creada in ei insisi, sa devina neajutorati ca niste copilasi. Slabiciunea e o minune, taria e un nimic... "