La pas, prin Lugano

        Una dintre cele mai frumoase destinatii turistice ale Elvetiei, este Lugano. Cu o clima blanda, o pozitie geografica privilegiata, turismul are un rol fundamental pentru economia orasului, alaturi de sectorul financiar, orasul fiind a treia piata financiara a Elvetiei. Numele orasului deriva de la cuvantul latin "lucus" - "padure sfanta", iar lacul Lugano pe malul caruia se afla orasul, poarta numele si de Ceresio. Etimologia cuvantului pare sa aiba o origine antica, "ceresium" insemnand in limba romana "mai albastru decat cerul".

        Lugano, se mandreste cu monumente istorice datand din a doua jumatate a secolului XI, cum ar fi catedrala romanica San Lorenzo si biserica Santa Maria Degli Angeli, faimoasa pentru fresca Patimilor lui Christos a lui Bernardino Luini.

        Un loc de o eleganta desavarsita, cu locuitori politicosi si cu zambetul pe buze, gata oricand sa dea o mana de ajutor turistilor.

Scena pentru doi - Victor Rebengiuc si Mariana Mihuţ

        Pe scena s-au urât sau s-au tradat, au învaţat din fiecare rol cum sa mearga mai departe în viaţa, cu decenţa, cu demnitate. Victor Rebengiuc si Mariana Mihuţ, protagonistii unuia dintre subiectele emisiunii "In premiera", de astazi.

        Intr-o atmosfera extrem de placuta, cei doi actori îsi reamintesc momente traite într-o viaţa împreuna: 46 de ani de casnicie, cariere frumoase, roluri în care au trait singurataţi, departari, tradari, si viaţa, cea reala, în care au intrat cu pas hotarât sub semnul unei iubiri respirate prin toţi porii.

        Cei care doresc sa revada reportajul Scena pentru doi - Victor Rebengiuc si Mariana Mihuţ, pot descarca fragmentul, aici.

        Redau mai jos un extrem de interesant interviu cu Victor Rebengiuc, aparut în Observatorul cultural. Textul original, îl gasiţi aici.

"A aparut, la Editura Humanitas, lansat marti, 26 februarie, volumul Victor Rebengiuc. Omul si actorul. Autoare: Simona Chitan si Mihaela Michailov. Volumul reface o alta experinta editoriala a celor doua ziariste, De-a dreptul Victor Rebengiuc, carte aparuta in 2004. Actualul volum a aparut la putine zile dupa ce Victor Rebengiuc a implinit 75 de ani, pe 10 februarie. Luni seara, pe 25 februarie, l-am sunat pe Victor Rebengiuc, marti dimineata am fost la teatru, insotit de colegul meu Daniel Cozma, pentru a inregistra interviul. N-am vrut sa fie un interviu foarte strunit, dar mi-am propus sa ating cit mai multe din punctele importante ale carierei.

Am balansat mereu intre viata si teatru. Imi inchipui ce emotionat e Victor Rebengiuc in fata celor doua premiere ce vor avea loc in aceasta primavara: spectacolul Moartea unui comis-voiajor, in regia lui Felix Alexa, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, si intoarcerea din America a fiului sau, insotit de un nepotel pe care bunicul il va tine pentru prima oara in brate. Minunat om, mi-am spus dupa inregistrare: placut, increzator, echilibrat, curios si vesel. Fotograful nostru mi-a si zis, cind am iesit din teatru, ca i-au iesit multe fotografii in care Victor Rebengiuc e vesel si sagalnic. Ce bine ca la 75 de ani nu ai povara virstei si poti juca cu aceeasi frenezie ca in tinerete!

Cum e viata la 75 de ani?
E neschimbata (ride). Pe vremuri, Costache Antoniu s-a intors dintr-o delegatie din China – cred ca era prima delegatie la care a participat un actor – si l-a intrebat un alt actor: „Cum e, maestre, China?“. Si el a raspuns: „De nerecunoscut“. Asa ca zic si eu la 75 de ani: nu inregistrez schimbari majore in viata mea, aproape nici nu-mi dau seama ca am aceasta virsta pe care nu speram niciodata sa o ating. Nu m-am gindit atit de departe. In afara de mici incoveniente, dureri de sale, n-am alte probleme.
Inregistram acest interviu la Teatrul Bulandra, unde sinteti inaintea unei repetitii.
Da, repetam Moartea unui comis-voiajor in regia lui Felix Alexa. Am mai jucat in piesa asta, in 1959. Acum il joc pe tatal lui Biff, Willy Loman.
Cum sint repetitiile pentru dvs.? Intrati usor in rol?
Depinde, de la rol la rol.
Aici cum e, in Moartea unui comis-voiajor?
Ma simt putin frustrat. E o piesa in care am mai jucat, am niste mici probleme de adaptare. Sper sa le depasesc cu ajutorul colegilor mei si al regizorului. Sper sa fac ceva de care sa nu-mi fie rusine."

Carnavalul - Traditii si obiceiuri in Italia

        Carnavalul este un festival care se sarbatoreste in tarile de traditie crestina, in mod special in cele catolice. Festivitatile au loc in parade publice dominate de elemente jucause, carnavalul fiind caracterizat de utilizarea mastilor, confetti si serpentine si nelipsitele care alegorice.

        In Italia, pe teritoriul intregii tari, carnavalul este sarbatorit cu dansuri si parade, aici avand loc si unele din cele mai mari si cunoscute carnavaluri, cum e cel de la Venetia, probabil si cel mai faimos. Un vechi proverb italian spune ca "O data pe an iti este permis sa innebunesti" ("Semel in anno licet insanire"). Carnavalul ofera din cele mai vechi timpuri, posibilitatea de a fi oricine iti imaginezi, de a trai un timp in care aparent orice este permis. Pentru o perioada scurta, costumele si mastile ascund adevarata identitate a posesorilor.

        Practica travestimentului dateaza din paleolitic, cand in timpul ritualulilor magice, vrajitorii isi acopereau corpul cu pene iar fetele cu masti terifiante pentru a alunga spiritele rele. In epoca romana, utilizarea mastilor, era legata de bacanale, festival in cinstea zeului Bacchus, care anima strazile oraselor, vinul si dansul, marcand trecerea de la iarna la primavara.

       De cateva zile, in Italia, a inceput carnavalul, in muzica si dans, primavara a fost intampinata pe strazi. Curcubeu de culori si multa distractie, inainte de restrictiile din postul Pastelui.

Emisiunea "In premiera": reîntâlnire dupa 75 de ani

Alte reportaje extrem de interesante, emoţionante, care ating toate câte o coarda sensibila a sufletului. Eu ma voi opri asupra reportajului având ca subiect întâlnirea a doua surori, dupa 75 de ani. Desparţite de ororile celui de-al doilea razboi mondial, surorile Alexandra si Xenia Soroţki, se cauta, se roaga una pentru cealalta, spera fiecare din ele ca sora ei sa fie în viaţa.

Dupa 75 de ani, au o zi în care sa-si povesteasca anii în care lipsisera din viata celeilalte, sa-si aminteasca despre parinţi, sa faca o vizita la mormântul lor. Doar una dintre ele fusese acolo cand mama lor s-a stins, dorind-o si pe "cealalta" la capatâiul ei. Amintiri, multe. Pentru Alexandra, ramasa in Bucuresti, un sentiment nou, coplesitor, al apartenenţei la o familie mare, cu o sora, cu nepoţi.

In clipa plecarii Xeniei, Alexandra îi daruieste toate pozele ei. Simte ca asa va putea umple golul zecilor de ani, în plus, e singura acum, nu are cui sa lase nimic din bunurile sale lumesti. A fost mereu ca o flacara aprinsa, a gasit forţa sa spere, s-a rugat pentru sora ei mereu, a transmis ganduri bune, acum, dupa ce a vazut-o, dupa ce a strâns-o în brate, e constienta ca e pentru ultima oara. Timpul e prea putin probabil sa le mai daruiasca înca o zi ca aceasta. Si flacara care-o ţinea în viaţa, pâlpaie. Acum a ramas în întuneric, nu mai vede din clipa în care si-a strans sora în braţe. Batrâneţea, emoţiile prea mari, au orbit-o, la propriu.

Cine doreste sa (re)vadã emisiunea, fragmentul cu cele doua surori, îl poate descarca aici.

Vasile Adamescu: drumul de la tacere la normalitate

Cum e sa traiesti intr-o lume lipsita de sunete, de culoare, o lume in care simtul tactil si mirosul sunt cele cu ajutorul carora percepi tot ceea ce te inconjoara. In varful degetelor sta chipul celorlati, in suflet ii vede pe toti buni. Acesta e Vasile Adamescu, profesor, sculptor, supraom, asa cum a fost numit, pe buna dreptate, in emisiunea "In premiera" (1 martie - Antena 3), de catre echipa condusa de Carmen Avram.

De la singurul cuvant pe care reusea sa-l rosteasca, apa, ajunge sa comunice in 5 limbi straine. A urmat  facultatea de psihopedagogie devenind apoi profesor pentru copii cu dubla deficienta senzoriala. Astazi, la 67 de ani, modeleaza nu doar lutul ci si viata unui copil cu aceleasi handicapuri. Il invata sa vada cu degetele, sa articuleze cuvintele, da raspunsuri acolo unde erau doar intrebari si un intuneric de nepatruns.

Un om deosebit care traieste fiecare zi frumos, nu a rostit in viata lui vreun cuvant urat si care-si imagineaza un Dumnezeu mirosind a tamâie. Si crede în fiecare cuvant al slujbei din biserica pe care prietenul sau i-l scrie in palma deschisa. Deschisa, ca sufletul sau.

Aici, puteţi descarca reportajul despre acest frate al nostru. Vasile Adamescu da sens cu adevarat cuvântului om.