As vrea sa invat mereu sa zambesc cand plec din ziua de azi, sa-mi ramana pe retina amintirea unui suras, nu o lacrima. Cand suntem tristi simtim ca intunericul ne poate ascunde in el, in spatele pleoapelor inchise visam lumea pe care am dori-o, uitand de cea pe care o avem.
Noaptea soptim cuvintele, noaptea reusim sa simtim din nou clipele de fericire, sa (re)traim in ele raiul care a fost, fara sa ne doara acea ultima secunda, ultima secunda cand eram inca ingeri.
Au venit insa zorile, rostim cu voce tare cuvintele, pasim in ziua care a venit dorindu-ne sa ne mai pierdem o clipa intre geana asta de lumina si inceputul unui vis.
Si acum, inchide pret de o clipa ochii, sopteste-mi la ureche primul cuvant care-ti vine in minte, atunci greutatea asta din piept se va ridica incet ca aburul unei rasuflari tinuta mult prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu