Mircea Eliade - între eruditie si credinta

Din memoriile si jurnalul sau, se desprinde ideea unui Mircea Eliade departe de postura de om credincios. "Credinta" lui a fost eruditia si ceea ce a rezultat: opera sa, mai ales cea legata de istoria religiilor. L-au interesat radacinile lumii, traditiile, religiile, ca premiza a întâlnirii civilizatiilor. Vedea salvarea lumii în radacinile stravechi religioase, chiar în viata religioasa primitiva a diferitelor populatii. Legatura sa cu crestinismul a fost una destul de stearsa.

Un fragment din jurnal despre Life after Life:

(în momentul mortii) de ce revin de atâtea ori "motivele" podului, luminii orbitoare, frumusetii peisajului etc. ? Sa admitem, de la început, ca sufletul nu "supravietuieste". E vorba, atunci, de un fenomen nu mai putin enigmatic: înainte de a patrunde în nefiinta, omul asista la desfasurarea unui scenariu dramatic, complex si fascinant. De ce ? S-ar spune ca viata (=materia vie) îsi mai reveleaza, pentru ultima oara, frumusetea si sensul. Dar - de ce ?

Film: Taare Zameen Par (2007)

Filmul indianului Aamir Khan este pur si simplu un film despre perfectiune. Perfectiunea pe care o avem în noi. Toti.
Un copil dislexic, o familie care nu poate sa îl înteleaga, mutarea lui într-o scoala departe de familie, treptat treptat, universul lui plin de culoare capata nuante întunecate. Pericolul de a ramâne pentru totdeauna într-o lume a umbrelor, ostila si indiferenta.

Arhitectul schimbarii este un tânar profesor de desen. Care stie sa "vada" dincolo de aparente. Copil fiind, fusese si el la rându-i dislexic. Neînteles de familie. Este rândul lui sa salveze un suflet de om. Si sa descopere în micutul de 9 ani un talent. Si sa îl ajute sa-si gaseasca locul în normalitate. Sa îi redea viata.

Redau din film câteva "secvente":


Pe insulele Solomon,
când băştinaşii vor să cultive
o parte dintr-o pădure,
ei nu taie copacii.
Pur şi simplu se adună
în jurul copacilor
şi strigă injurii la adresa copacilor,
îi blestemă.
În câteva zile,
copacii se usucă şi cad.
Mor de la sine!


A fost odată un băiat,
nu mă întrebaţi unde,
care nu putea să scrie
şi să citească.
Oricât de mult s-ar fi străduit
nu-şi putea aminti
că x vine înaintea lui y.
Cuvintele erau duşmanii lui
cei mai mari, ele dansau
în faţa ochilor lui,
înspăimântându-l şi supărându-l.
Învăţatul îl obosea,
dar pe cine nu oboseşte?
Creierul lui era plin,
dar nimic nu avea înţeles.
Alfabetul dansa ca într-o discotecă.
Într-o zi, bietul băiat a cedat
sub povara învăţatului.
Toţi râdeau de el,
dar el îi înfrunta curajos.
Dar într-o zi,
el a descoperit ceva măreţ.
Întreaga lume a fost uimită
când şi-a expus teoria.
Puteţi ghici despre cine am vorbit?
... Albert Einstein.


Copilul trebuie să se simtă dorit.
O îmbrăţişare, un sărut câteodată,
o vorbă bună care să îi arate
că vă pasă.
"Fiule, te iubesc,
dacă ai temeri, vino la mine!
Şi ce dacă nu reuşeşti!
Eu sunt mereu aici, lângă tine!"
Asta trebuie să îi spuneţi
ca să îi redaţi încrederea.
Asta înseamnă să vă pese!

Orasul mistic

A fost odata...
cu mult, cu mult timp în urma...
un oras mistic, care se numea Tar.
In acea vreme...
toate orasele erau nestirbite...
si prospere.
Pentru ca ultimul
razboi nu începuse inca.
Când marea catastrofa s-a întamplat...
toate orasele s-au naruit.
cu exceptia orasului Tar.
Tar înca mai exista.
Daca stii unde sa-l cauti, îl vei gasi.
Si, când ajungi acolo...
vei fi întâmpinat cu vin si apa...
si cu muzica la gramofon.
Odata ajuns acolo, vei ajuta
la culegerea strugurilor...
si vei prinde scorpioni
ascunsi sub roci albe.
Odata ajuns acolo...
vei cunoaste eternitatea.
Vei vedea pasarea care
bea o picatura de apa...
din ocean odata la 100 de ani.
Odata ajuns acolo, vei întelege viata...
si vei deveni o pisica, un phoenix, o lebada,
un elefant, un bebelus si un batrân.
Vei fi singur si însotit.
Vei iubi si vei fi iubit,
vei împarti acelasi spatiu...
si vei fi foca tuturor focilor.
Pe masura ce te apropii de viitor...
vei gasi extazul.
Te va coplesi si nu te
va abandona niciodata.

(Din filmul "Fando y Lis" - 1968 - scenariu Fernando Arrabal - regia Alejandro Jodorowsky)

Vrajitorul cuvintelor

Eu sunt vrajitorul cuvintelor,

cel care framanta silabele cu sangele lui.

Eu sunt vrajitorul luminii,

cel care inchide intunericul

in samburi de cirese amare,

cel care aduna ploile

in matca raurilor,

cel care seaca izvoarele lacrimilor cu saruturi de soare.

Eu sunt vrajitorul

care face cuvintele sa cante

sub frunti innegurate...

Te astept pe tine,

un menestrel de sub vechiul turn,

o umbra care se furiseaza pe sub ziduri,

cautand un om...

Sunt aici ducand cu mine

rani de dor,

tinand in mana

fluturii albastri ai noptii

in care ne atingem doar sufletele.

Sunt aici sa inteleg

de ce se ivesc zorii atat de tarziu.

Sunt aici sa te invat adevaruri

ascunse in seminte de mac.

( Lelia Mossora )

6 august 2010