Din memoriile si jurnalul sau, se desprinde ideea unui Mircea Eliade departe de postura de om credincios. "Credinta" lui a fost eruditia si ceea ce a rezultat: opera sa, mai ales cea legata de istoria religiilor. L-au interesat radacinile lumii, traditiile, religiile, ca premiza a întâlnirii civilizatiilor. Vedea salvarea lumii în radacinile stravechi religioase, chiar în viata religioasa primitiva a diferitelor populatii. Legatura sa cu crestinismul a fost una destul de stearsa.
Un fragment din jurnal despre Life after Life:
(în momentul mortii) de ce revin de atâtea ori "motivele" podului, luminii orbitoare, frumusetii peisajului etc. ? Sa admitem, de la început, ca sufletul nu "supravietuieste". E vorba, atunci, de un fenomen nu mai putin enigmatic: înainte de a patrunde în nefiinta, omul asista la desfasurarea unui scenariu dramatic, complex si fascinant. De ce ? S-ar spune ca viata (=materia vie) îsi mai reveleaza, pentru ultima oara, frumusetea si sensul. Dar - de ce ?
vineri, 20 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ador scrierile lui Mircea Eliade
RăspundețiȘtergereeliade nu a fost un om religios ci unul spiritual, pasionat de reincarnare, dedublare, dematerializa etc... dar asta il face un spiritual mai mult decat un religios...
RăspundețiȘtergereErudit. In memorii deplangea lipsa religiozitatii din el; daca ar fi putut adauga dimensiunea religioasa ar fi putut face saltul - credea el - la nivelul unor Tolstoi sau Dostoievski.
RăspundețiȘtergereCat despre reincarnare, dedublare samd nu au nimic de a face cu a fi spiritual. "Calatoria" spre spiritual incepe mult dupa renuntarea la asa-zisele paranormalitati. "Puterile" sunt doar apanajul unor falsi guru, un exemplu romanesc ar fi schizofrenicul "guru" bivolaru.