Oameni sporiţi: Vasile Andru - extrase

Scriitor si lucrator dibace în mestesugul linistirii minţii, Vasile Andru este autor al unor însemnate carţi.
Câteva extrase din "Terapia destinului":

Sa fii detasat de orice intenţie de a obţine iluminarea. Secretul obtinerii iluminarii este lipsa intenţiei de-a o obţine. Din ce pricina ? Pentru ca iluminarea vine prin câstigarea starii naturale a minţii. Constiinţa limpede ca ai în tine iluminarea este iluminarea însasi.

Prima iluminare este stabilitatea. Sa n-o astepţi ca pe o explozie de lumina, cum spun unele anecdote din viata contemplativilor. Sa n-o astepţi ca pe o transa. Hristos nu vorbeste niciodata despre transa, despre explozie luminoasa; El spune doar: Lumina este în voi, vegheaţi !

Principiul de baza: observarea ordinii alunga orice dezordine.

Dupa ce-i dadea o problema dificila, maestrul îl întreba pe ucenic:
- Inţelegi ?
- Nu! Zicea discipolul.
- Daca nu înţelegi, ai parte de taina. Daca înţelegi, ai revelaţia!

Herta Müller: Idei la Ateneu

Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, a declarat luni seara, la Ateneul Român, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, că nu şi-a dorit niciodată să devină scriitoare, ci a fost obligată să scrie pentru a înţelege ce se întâmplă cu viaţa sa.

Întrebată de către Gabriel Liiceanu dacă nu se teme că subiectele pe care le abordează în cărţile sale ar putea părea inutile cititorilor, Herta Müller a mărturisit că motivul pentru care scrie nu este publicul, ci nevoia sa, cu care se luptă mereu. "Eu nu vreau să fiu scriitor. Eu nu am încotro şi nu am de ales (...) aş fi preferat să am altă meserie", a spus aceasta. "Mie nu îmi place să scriu, eu doar după multe şovăieli mă apuc (să scriu, n.r.)", a mărturisit scriitoarea.

Pe de altă parte, întrebată dacă suferinţele sale şi continua teroare a Securităţii - teme majore ale romanelor sale - au meritat succesul său ca artistă, Herta Müller a dezvăluit că ea nu are pretenţia să înţeleagă lumea în care trăieşte. "Nu am nicio înţelegere a lumii. De o înţelegere superioară nici nu poate fi vorba", a spus aceasta, în timp ce sala a izbucnit în râs. "Eu scriu pentru că nu înţeleg", a continuat ea, ţinând să sublinieze că "nimic nu justifică nicio înjosire de om".

În ceea ce priveşte scrisul în sine, Herta Müller a spus că această "meserie" are logica sa. "Scrisul ca meserie are logica lui. Nu mai este zi şi noapte, afară sau înăuntru. Este subiect şi predicat", a explicat Herta Müller. "Eu acuma nu sunt scriitoare, eu sunt scriitoare doar când sunt cu mine. Asta e altă meserie. Asta e circ", a susţinut Herta Müller.

În timpul pe care l-a petrecut alături de publicul român, Herta Müller a ţinut să puncteze cu modestie, de fiecare dată, că ea nu a aflat secretele existenţei şi că statutul de scriitor nu o face, în niciun caz, specială. "Eu cred că fiecare om a fost gândit ca o piesă unică pe lume, are o relaţie unică cu lumea. La scriitori, asta se poate verifica (...) Eu am cunoscut atâţia oameni sensibili şi niciodată nu am crezut că pot să simt ceva ce aceşti oameni nu sunt în stare să simtă", a explicat Herta Müller.

În ceea ce priveşte apartenenţa sa la o ţară sau la o cultură, scriitoarea germană de origine română a spus că preferă să spună "acasă", în loc de "patrie", ultimul cuvând fiind încărcat cu prea multă ideologie. Şi totuşi, Herta Müller a spus că, pentru ea, "patria este ce nu poţi să suporţi şi ce nu poţi să părăseşti". "Tâmpita de patrie vine cu tine, chiar dacă nu vrei", a completat ea. "Eu m-am născut aici, am trăit toate cele, până în 1987 şi după aia... gata... m-au dat afară, nu mai pot să mă întorc", a spus scriitoarea. Referindu-se şi la alegerea sa de a pleca din ţară, Herta Müller a explicat că, în condiţii de dictatură, "primii care pleacă sunt sensibilii". "Uneori rămân şi din cei sensibili", a spus, cu umor, Gabriel Liiceanu.

"V-aţi simţit disidentă?", a întrebat-o Gabriel Liiceanu. "Nu. M-am simţit normală. Am vrut să trăiesc normal", a venit răspunsul Hertei Müller. "Întotdeauna mi-a fost greaţă de funcţionarii care (...) aveau nişte aluri şi tratau oamenii de parcă erau, mă scuzaţi, ultimul căcat", a spus scriitoarea, referindu-se la angajaţii publici, care serveau partidul, în perioada comunistă.

"Asta s-a întâmplat mai multora", a completat Gabriel Liiceanu. "Păi atunci trebuia să vă enervaţi", a răspuns Herta Müller, în aplauzele publicului. "Nimeni din Europa de Est nu a mers cu maşina de scris la Poliţie", şi-a amintit autoarea. "Aţi mers cu maşina de scris la Poliţie?", a întrebat Liiceanu, pentru ca Herta Müller să răspundă imediat: "Da". "Eu n-am mers", a mărturisit filozoful.

Film - The Sea Inside (Mar Adentro)

       Bazata pe o poveste reala, filmul in regia lui Alejandro Amenabar, "The Sea Inside"(Mar Adentro), nareaza povestea lui Ramon Sampedro (Javier Bardem), paralizat de 28 de ani, in lupta cu autoritatile pentru dreptul de a-si sfarsi viata cu demnitate, si cand doreste, pentru ca a trai "este un drept, nu o obligatie" care sa i se impuna. Drama cutremuratoare, premiata cu Oscar pentru cel mai bun film strain (2004), si castigatoare a numeroase alte premii.

       Pentru Ramon, fereastra camerei este unica deschidere catre lume, el refuzand scaunul cu rotile si scurtele iesiri pe care utilizarea acestuia i le-ar permite, deorece in conceptia lui "Sa accept scaunul cu rotile ar fi ca si cum as accepta faramituri de libertate." O personalitate coplesitoare, atinge destinele celorlalti, ii indeamna la lupta.

       In viata lui isi fac aparitia doua femei. Amandoua ii vor tulbura si isi vor tulbura existenta. Julia, avocata care il sustine in lupta cu autoritatile, intelege sentimentele lui Ramon, fiind ea insasi afectata de o boala incurabila, si Rosa, o femeie din sat, optimista in ciuda greutatilor de care s-a lovit in viata, incearca sa-l convinga ca viata merita sa fie traita.

       Hotararea in fata mortii, dorinta nestramutata si convingerea ca doar femeia care il iubeste cu adevarat il va ajuta sa porneasca in ultima sa calatorie, o va determina pe Rosa sa accepte propunerea lui Ramon si sa-l ajute, in final, la ducerea la indeplinire a planului sau.

       Evadeaza in vise, catre femeia care i-a umplut inima, zboara, penduleaza intre cer si pamant, acolo unde femeia iubita devine realitate palpabila "iti simt aroma puternica si ma ametesti.. Iti pot simti bataile inimii.. apoi iti simt atingerea mainilor.. Apoi imi pierd mintile... Imi pierd mintile.."


       Coplesitoare scenele in care in lipsa gesturilor, raman doar cuvintele care demonstreaza ca dragostea adevarata exista chiar si in cele mai dificile si extreme situatii. "Uite..stai acolo, la mai putin de 2 metri.. Ce sunt 2 metri? O calatorie insignifianta pentru orice fiinta umana. - Ei bine,  pentru mine, acei 2 metri, mi-ar fi necesari sa ma indrept spre tine, sa fiu capabil sa te ating, este o calatorie imposibila..."


       In sufletul sensibil al lui Ramon, timp de 28 de ani, anotimpurile se schimba dupa alte legi, pana in clipa in care iubirea isi face loc in viata lui. De atunci, pana in ultima clipa a vietii, nu va mai exista decat un anotimp, al iubirii. "In apasarea usoara a adancurilor.. unde visele se implinesc... si doua vointe unite pentru ca un vis sa devina realitate. Privirea ta, privirea mea. Un ecou care se repeta, fara cuvinte.."

Herta Müller: Premiul Nobel a schimbat doar viaţa mea pe dinafară

Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, a declarat luni, la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă, că prestigioasa distincţie i-a schimbat viaţa doar "pe dinafară", în particular fiind aceeaşi persoană.

Scriitoarea Herta Müller este prezentă la Bucureşti pentru a participa, luni şi marţi, la o serie de evenimente care marchează lansarea, la Editura Humanitas, a unei serii de autor care îi este dedicată.

Herta Müller a mai spus că are o relaţie specială cu literatura, fiind foarte legată, în special, de cărţile care nu o ajută să evadeze, ci o învaţă ceva.

"Cărţile nu au fost pentru mine o modalitate de evadare (...) Cele mai preţioase cărţi au fost cele care nu mi-au dat voie să evadez. Le-am citit ca să învăţ ceva din ele. Cât am stat în textul ăla am avut senzaţia că acea carte mi-a dat un sprijin. (...) Complicitatea asta m-a schimbat ca persoană"

Herta Müller a vorbit şi despre lucrurile care definesc România în viaţa ei. Astfel, scriitoarea a enumerat, în glumă: "mititei, zacuscă, vinete şi nişte oameni minunaţi pe care îi cunosc".

Pe de altă parte, întrebată dacă ar fi de acord să primească o distincţie din partea preşedintelui României, la propunerea unei asociaţii, Herta Müller a spus: "Nu colecţionez insigne". "Nu vreau", a mai spus Herta Müller

sursa: mediafax.ro

Formula AS: Un isihast tainuit: Parintele CALINIC CARAVAN de la Lainici

Un articol publicat în Formula AS de scriitorul Vasile Andru. Vasile Andru face parte dintre acei putini laici initiati în mestesugul linistirii mintii, al dobândirii isihiei. Vasile Andru la rându-i a condus din anii '90 si pâna acum, destui doritori catre primii pasi în cunoasterea isihasmului, dar si a literaturii sapientiale crestine, a Filocaliilor dar si a altor izvoare crestine de cunoastere.


Un isihast tainuit: Parintele CALINIC CARAVAN de la Lainici
de Vasile Andru

Monahul ratacitor

La Manastirea Lainici pe Valea Jiului, fac inchinare la mormantul parintelui Calinic Caravan. Ultima oara l-am vazut in august 1989. In 1991, a trecut la cele vesnice. A plecat dintre noi discret, asa cum a trait. Discret in lumea vazuta, puternic in nevazut. Acum aprind o lumanare la mormantul sau. Simt ca el este langa noi, in duh.

Vorbesc cu un monah tanar, care l-a indragit pe Parintele Calinic (de altfel, toti monahii l-au indragit). Il rog sa-mi spuna despre ultimele zile din viata sa pamanteana. Imi zice ca a avut putere sa se roage pana-n ultima clipa. Inainte de moarte, l-au intrebat: "Parinte, mai poti sa te rogi?", si el a raspuns prin gest, caci nu mai putea vorbi: "Da! Da!". Bucuria rugaciunii nu l-a parasit deloc.

Dupa inmormantare, au gasit printre actele sale o fotografie foarte veche. Monahii mai tineri n-au stiut al cui este chipul din fotografie. Si i-au aratat-o parintelui Sofian de la Antim, intreband: "Cine-i acesta?". Parintele Sofian a raspuns: "Oo! Este prietenul meu, Parintele Ivan Kulaghin".
Parintele Calinic purta cu sine fotografia lui Ioan cel Strain (Kulaghin), monahul rus harismatic, care a trecut fulgerator prin locurile noastre si a pus suflet in cercul "Rugul Aprins".

Dupa dispersarea comunitatii monahice de la Optina Pustania (desfiintata de bolsevici in 1924), Parintele Ivan Kulaghin a umblat prin lume. Dupa razboi, a ajuns in Bucuresti, la Antim si apoi la Cernica. Aici e cunoscut sub numele de Ioan cel Strain. In cercul "Rugul Aprins", prin el se produce tot mai accentuat trecerea de la carturarie la "predania isihasta". In toamna lui 1946, Ioan cel Strain este smuls dintre ucenicii sai si dintre cei insetati de rugaciunea isihasta: avea 64 de ani si disparea pentru totdeauna in negurile deportarii, in Siberia.
Printre continuatorii sai, Parintele Calinic de la Manastirea Lainici a fost unul din cei statornici. Si unul din cei care a trait coplesirea milei divine: "darul cel adevarat al Proniei", de care vorbea Ioan cel Strain, in scrisoarea sa testamentara.

In august 1989, cand am fost in preajma parintelui Calinic Caravan, el mi-a vorbit despre acest dar al Proniei. Am petrecut atunci o retragere duhovniceasca, la Manastirea Lainici, cateva zile (1-6 August), sub semnul sarbatorii Schimbarii la Fata. Timpul se petrecea in slujbe si in sfat, la chilia parintelui Calinic.

citeste mai departe: aici