Conştiinţe vii: Monica Lovinescu - "La apa Vavilonului"

Monica Lovinescu. Ar fi suficient sa îi scrii numele si sa pastrezi câteva minute de reculegere. Totuşi, într-o epoca marcata masiv de resurecţia inculturii, manelismului agresiv si imposturii politice, este necesar a se insista asupra unui adevarat simbol al rezistenţei.

Masivul op "La apa Vavilonului" aduna la un loc amintiri, fragmente de jurnal, speranţe, dureri. Clipele unei existenţe bogate, plasate între anii interbelici si pâna în anii noului secol. Monica Lovinescu, alaturi de alta mare conştiinţa, Virgil Ierunca, si alaturi de alţi câţiva rari intelectuali, a stat de veghe culturii româneşti. A scris, a înregistrat, a vorbit pe unde scurte catre prizonierii lagarului comunist, a încurajat pe cei care aveau verticalitatea rezistenţei prin cultura.

Monica Lovinescu ne ajuta sa cunoastem în detaliu viaţa deloc simpla a exilului. La Paris, acolo unde intelectualii francezi cochetau masiv cu tezele comunismului si refuzau sa ia cunostinta de infernul traversat de ţarile captive. Activitatea culturala româneasca din exil între cei ce reusisera afirmarea (Eliade, Cioran, Ionescu) si ceilalţi care îsi cautau un loc si un sens. Prietenii adevarate si relaţii de conjunctura. Bucurii si tradari.

Monica Lovinescu - voce inconfundabila a culturii româneşti - dar si voce reala, care ne patrundea în case seara târziu odata cu "Teze si Antiteze la Paris". Si ne ajuta sa descoperim ca înca exista bun simţ, discernamânt, cultura, totul într-o limba româneasca nemânjita de propaganda, de incultura, de rigiditatea totalitarismului.

Zilele astea am vizionat si documentarul dedicat postului de radio "Europa Libera" (Cold waves - razboi pe unde scurte - Alexandru Solomon). Monica apare în câteva scurte secvenţe, deja bolnava, la pat, dar lucida si clara. Dupa 1989, "Europa libera" este uitata. Pe nedrept. Dispare oficial în 1995. Incepuse deja alta faza a istoriei românesti: asa-zisa democraţie. Sub supravegherea aceloraşi calai, mascaţi abil în democraţi.

Am vazut si tigani fericiti: Damian Draghici

        Pentru locuri binecuvantate, sunt daruiti oameni deosebiti, talentati, oameni care prin ceea ce fac sunt adevarate izvoare de incantare si bucurie pentru ceilalti. Un asemenea om este Damian Draghici. Duce in lume si catre lume, sunetul naiului, temperamentul si pofta de viata molipsitoare care-l ajuta sa ridice in picioare zeci de mii de persoane care-l asculta. Un talent, altoit pe ambitie, cum declara de cate ori are ocazia. Imensa ambitie care l-a dus acolo unde a visat.

        Pentru cei care nu stiu sau stiu prea putine despre acest fenomen numit Damian Draghici, aici, veti gasi mai multe detalii.

        Redau un fragment din interviul acordat de catre artist, revistei 22:

"Traiam intr-o alta lume. Terminam de cantat in club la 6 dimineata, ma duceam acasa si pana la ora 14 stateam si ascultam Bartók, Stravinski, Histoire du soldat. Stateam ore intregi, ascultam si plangeam, pentru ca voiam sa inteleg ce se intampla acolo si nu puteam, eram ca un om care vede si eram intr-o camera intunecata. Asta era focul meu cel mare: sa invat cum sa compun asa sau cum sa orchestrez asa, cum foloseste Stravinski sunetele, de ce are toba acolo si de ce intra vioara acolo etc. De-aia m-am dus la Conservator, in Grecia. Tin minte ca am avut o intalnire cu Kostas Baltazanis, directorul Conservatorului, care m-a intrebat: "De ce vrei sa vii la noi?". Am scos din geanta o partitura de orchestra pentru dirijor a lui Stravinski, de la Pasarea de foc, am pus-o pe masa si am zis: "Eu vreau sa fiu ca asta". S-a uitat lung la mine: "Tu vii la noi sa-ti aratam asta?". "Da."

Interviul integral, il gasiti aici.

In memoriam Adrian Paunescu

       O imensa forta creatoare, intr-o lume din ce in ce mai rece, marele poet, Adrian Paunescu s-a stins din viata. Nascut la 20 iulie 1943, in comuna Copaceni, judetul Balti, si-a petrecut copilaria la Barca, judetul Dolj. Poet, publicist si om politic, devine cunoscut ca fiind organizatorul Cenaclului Flacara si unul dintre cei mai prolifici poeti romani contemporani.

        Debuteaza in 1960 ca poet, iar din 1973 pana in 1985 conduce revista Flacara. In 1980, publica in revista Flacara, poemul "Analfabetii", un poem critic la adresa puterii. Este destituit in 1985 de la conducerea revistei, vreme la care Adrian Paunescu era deja o figura importanta in presa romaneasca.

        "Nu vreau să mor. Nu cred că e timpul să mor. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte. Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine." marturisea poetul cu cateva luni inainte de a muri.

        Adolescenta mea inseamna si placerea cu care ascultam la radio emisiunile Cenaclului Flacara si vocea patrunzatoare a lui Adrian Paunescu recitandu-si propriile poezii. Ii citeam si ascultam versurile cu emotie, lasand fiecare cuvant sa curga pe suflet.

        "..el este un râu care a coborât în propriile izvoare înmiresmate. Ca să se schimbe acolo în coloană dorică alături de Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, Mircea Micu şi alţii, spre a ne sprijini în eternitate acest pământ românesc.." acestea sunt cuvintele lui Fanus Neagu la aflarea trecerii in nefiinta a lui Adrian Paunescu. Va ramane in amintirea si-n sufletul unei generatii pentru care Cenaclul Flacara si Adrian Paunescu insemnau muzica buna, poezie de calitate.

Odihneasca-se in pace.