Film - Hiroshima, mon amour (Alain Resnais)

        Hiroshima mon amour, in regia lui Alain Resnais realizat dupa scenariul scriitoarei franceze Marguerite Duras este un film despre amintiri, despre regrete, despre nevoia de a supravietui ca individ si ca natiune. Secventele din deschidere combina sunetul cu imagini cutremuratoare ale Hiroshimei dupa bombardament, imagini neclare, fragmente de corpuri, bucati de pietre, de metal contorsionat. In contrast cu imaginile cetoase asociate cu oroarea bombardamentului, sunt imaginile clare ale unui oras renascut din cenusa, viu. Prezentul in care trebuie sa invete sa traiasca cei doi protagonisti. Un prezent in care amintirile devin, cu timpul, sterse, la fel ca imaginile unui oras lipsit de suflarea vietii.

        Nevoia de a-si exorciza trecutul de toti demonii care au facut-o sa-si nege existenta, o determina sa vorbeasca despre povestea ei de dragoste din timpului razboiului, despre mintea si sufletul ei care oscilau in permanenta intre trecutul care insemna o mare iubire si moartea si un prezent al uitarii si al unei noi iubiri. In mod paradoxal, o data cu moartea celui iubit devine mai clara unitatea celor doi indragostiti, asa cum povesteste "Momentul mortii lui mi-a scapat pt ca in momentul acela si chiar si dupa aceea... da, chiar si dupa aceea... nu vedeam nicio diferenta intre trupul lui mort si al meu. Trupul lui si al meu mi se pareau a fi unul si acelasi..." Impresionant pentru mine e felul cum isi povesteste trecutul. Nu inteleg multe cuvinte in franceza, insa m-am surprins de cateva ori uitand sa citesc subtitrarea, captivata de vocea, de tonul, de fata expresiva a Emmanuellei Riva, toate astea fiind suficiente pentru a intelege. Cutremuratoare secventele in care este inchisa in camera de la subsol, rece, intunecoasa, unde ii e frica mereu, privind succesiunea orelor, a anotimpurilor prin fereastra de deasupra capului. Amintindu-si inca numele, uneori doar numele celui iubit, ingrozita insa mereu de teama ca ar putea uita o iubire asa de mare... "Incep sa te uit. Tremur la gandul ca voi uita asa o iubire."

        Imagini despre Hiroshima, oroarea fotografiilor purtate de cei care apar la un moment dat intr-o procesiune, contrasteaza cu frumusetea dialogurilor dintre cei doi protagonisti. In el, sunt inca puternice sentimentele de vinovatie fiind singurul care a supravietuit in timp ce intreaga familie si-a gasit sfarsitul in Hiroshima. "N-ai vazut nimic la Hiroshima. Nimic..." este raspunsul pe care i-l da de cateva ori ei, atunci cand sustine ca a vazut, ca stie, pentru ca nimeni si nimic nu poate descrie cele intamplate atunci.

        Cei doi indragostiti, constienti de absenta unui viitor impreuna, au construit un trecut al lor. El considerand ca dintre toate amintirile ei, Nevers, este amintirea care o defineste cel mai bine, acela este punctul in care ea a devenit cea de acum. Stiu amandoi ca timpul va sterge din memorie multe din clipe petrecute impreuna, va ramane insa amintirea unui nume. Al ei e Nevers, iar al lui, Hiroshima.

        "La fel cum a fost cu el, voi incepe sa-ti uit ochii. Apoi, vocea ta se va risipi, la fel ca si a lui. Apoi, te va consuma incetul cu incetul, ca si pe el, uitarea. Vei deveni un cantec." "- Hi-ro-shi-ma... este numele tau. Da, este numele meu. Al tau este Nevers. Ne-vers in Franta..."