miercuri, 19 ianuarie 2011
Film - Gadjo Dilo (Tony Gatlif)
Gadjo Dilo (Strainul nebun). Un film plin de culoare, real. Jocul de exceptie al protagonistilor, muzica tiganeasca, entuziasmul pe care il degaja, pana si limbajul brut si expresiile folosite, pentru mine au fost ca o plimbare in mijlocul unei comunitati cu obiceiuri si cu un stil de viata aparte. Filmul este povestea unui tanar francez, Stephane, pornit sa infrunte zapada si gerul iernii in cautarea unei cantarete, Nora Luca, cantareata pe care tatal sau o asculta deseori. In timpul peregrinarii sale, intra in contact cu Izidor, un tigan alaturi de care va ajunge sa cunoasca si sa ia parte la viata comunitatii de rromi din care acesta face parte.
"Gagiul diliu" cum este numit Stephane, va cunoaste libertatea, va invata sa iubeasca cu pasiune alaturi de Sabina (Rona Hartner) , va trai dupa legile nescrise ale unui popor care pare sa nu se fi schimbat de-a lungul secolelor, atins doar in treacat de tot ceea ce inseamna civilizatie, fara insa a deveni dependent de confortul ei.
Spirite libere, pentru acesti tigani nimic nu pare imposibil, privirile lor sunt obisnuite cu nesfarsitul orizontului, sufletul lor se pierde intre tonurile puternice si aspre ale cantecelor tiganesti, al durerii cutremuratoare strigate catre cer la pierderea unui fiu, al unui prieten, topite si domolite in cantecul si dansul de pe marginea mormantului. Cand isi ingroapa mortii, isi ingroapa si durerea in acelasi pamant din care par ca-si trag puterea si pofta de viata.
O poveste despre prejudecati, viata traita la maxim, prietenie, pasiune, intoleranta care duce in final la moarte. Stephane, un "gadjo dilo" traieste alaturi de tigani si bucuriile, imparte si durerea lor. In final isi "ingroapa" trecutul si vechea identitate, alegand sa ramana unul de-al lor.
marți, 18 ianuarie 2011
Globurile de aur - ediţia 68. "The social network" ?. Alegere proasta.
S-au decernat cu pompa stiuta si premiile Golden Globe.
Cel mai premiat: "The social network". Un film absolut banal, care istoriseste o poveste de succes. A "faimosului" baiat care a pus pe roţi înca un sistem de tocat timpul (dar si pc-urile, date fiind aplicaţiile killer pline de malware pe care novicii le înghit pe nemestecate), facebook. Au luat un regizor bine cotat, David Fincher, un scenariu ca alte mii americane, si gata.
Nici "Inception" nu ar fi meritat mai mult. Alt film pompat la refuz. Bun pentru semidocţii planetei.
Nu l-am vazut, dar ma inspira mult mai mult "Black Swan", nominalizat la aceeasi categorie cu facebook's film.
Sper sa îl vad în curând. Va voi povesti impresiile.
luni, 17 ianuarie 2011
Film: All that jazz (1979) - Bob Fosse
Film revazut dupa 20 de ani. Spectacol asezat pe coordonatele fascinantului, al vieţii traite la maximum, dedicata artei. Senzaţia - dupa 20 de ani - a ramas intacta.
Este de fapt chiar viaţa regizorului (disparut 8 ani dupa film) Bob Fosse, care în film intra în pielea unui dansator de geniu, care arde ca o flacara între creativitate, droguri si ale sale iubiri.
Nu exista imposibil. Ultimul spectacol împinge mereu stacheta undeva si mai sus. Geniul sau îsi extrage seva din libertatea sa. Care, fatal, îl apropie de propriul sfârsit.
Femeile din viaţa sa sunt tot atâtea prilejuri de a-si depasi limitele. Egoist în fond, singura eliberare este arta sa careia i se daruieste total.
Bye bye life
Bye bye happiness
Hello loneliness
I think I'm gonna die
I think I'm gonna die
Bye bye love
bye bye sweet caress
Hello emptiness
I feel like I could die
Bye bye your life goodbye
Bye bye my life goodbye
There goes my baby with someone new
She sure looks happy
I sure am blue
He sure is blue
Este de fapt chiar viaţa regizorului (disparut 8 ani dupa film) Bob Fosse, care în film intra în pielea unui dansator de geniu, care arde ca o flacara între creativitate, droguri si ale sale iubiri.
Nu exista imposibil. Ultimul spectacol împinge mereu stacheta undeva si mai sus. Geniul sau îsi extrage seva din libertatea sa. Care, fatal, îl apropie de propriul sfârsit.
Femeile din viaţa sa sunt tot atâtea prilejuri de a-si depasi limitele. Egoist în fond, singura eliberare este arta sa careia i se daruieste total.
Bye bye life
Bye bye happiness
Hello loneliness
I think I'm gonna die
I think I'm gonna die
Bye bye love
bye bye sweet caress
Hello emptiness
I feel like I could die
Bye bye your life goodbye
Bye bye my life goodbye
There goes my baby with someone new
She sure looks happy
I sure am blue
He sure is blue
luni, 10 ianuarie 2011
Parintele Sava - Americanul din varful muntelui
Fragmente dintr-un amplu articol al ziaristei Dia Radu, publicat in revista Formula As.Intregul articol se poate citi aici
De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.
Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.
Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta?
Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta.
Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens.
Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos.
De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.
De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.
Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.
Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta?
Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta.
Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens.
Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos.
De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)