Câteva cuvinte culese (si alese) despre muzica.
Puterea muzicii
Fie că e vorba de un concert,
o baladă sau rap
muzica ne stimulează.
Da, ne stimulează.
Willy Shakespeare spunea "Dacă muzica
este hrana dragostei, continuaţi să cântaţi."
Durerea
"Un lucru bun la muzică,
e că atunci când te atinge,
nu simţi durere.
Deci loveşte-mă cu muzică." (Bob Marley)
Nespusul
"Muzica exprimă ceea ce nu poate
fi exprimat prin cuvinte,
şi ceea ce nu poate rămâne nespus." (Victor Hugo)
Elixir
"Muzica este coniacul condamnaţilor." (George Bernard Shaw)
Suflet, minte ... absolut
William Congreve a spus:
"Muzica are farmecul de a
linişti sufletul sălbatic
să înmoaie roci sau să îndoaie
un stejar masiv."
Dar ce se întâmplă
când muzica dispare?
Când nu mai există nicio melodie?
Când tot ce auzi...
este liniştea?
Sunetul asurzitor,
dulce-amar, al nimicului.
Absolut nimic.
luni, 25 aprilie 2011
marți, 19 aprilie 2011
Andrei Koncealovski - în intimitatea unui mare regizor
Unul dintre cei mai cunoscuti cineasti rusi, Andrei Koncealovski, a fost anul acesta invitatul special al Festivalului International de Film Bucuresti, cu aceasta ocazie acordandu-i-se si titlul de Doctor Honoris Causa, din partea UNATC Bucuresti.
"Născut la Moscova, în 1937, într-o familie de scriitori şi artişti, Andrei Koncealovski a decis să facă cinema după ce a văzut şi s-a îndrăgostit iremediabil de capodopera lui Mihail Kalatozov "Zboară cocorii/ Letyat zhuravli" (1957). Coleg de facultate cu Andrei Tarkovski, cei doi au scris împreună o altă capodoperă a cinematografiei ruseşti, "Andrei Rubliov" (1966). Andrei Koncealovski a devenit celebru pe plan internaţional cu filmele "Unchiul Vanea/ Dyadya Vanya" (1970, cu Innokenti Smoktunovski şi Serghei Bondarciuk), considerat de Woody Allen drept "una dintre cele mai bune adaptări după Cehov", şi "Siberiada/ Sibiriada", care a câştigat premiul special al juriului la Cannes, în 1979, şi care l-a propulsat pe regizor în atenţia producătorilor americani, ce i-au facilitat, de altfel, stabilirea în Statele Unite ale Americii."
Intr-un interviu acordat MEDIAFAX, regizorul rus declara ca filme face in primul rand pentru el si cei apropiati lui, dar cu speranta ca si ceilalti ii vor aprecia munca.
Reporter: Cu toate acestea, a trebuit să transpuneţi o poveste clasică într-un format nou. Asta nu a fost o provocare?
Andrei Koncealovski: Nu îmi pasă. Fac filme pentru mine şi pentru copiii mei, sperând că tuturor le vor plăcea filmele mele. Până acum nu s-a întâmplat aşa ceva.
Reporter: Faceţi teatru şi film...
Andrei Koncealovski: Operă şi circ, fac de toate.
Reporter: Se influenţează între ele activităţile acestea?
Andrei Koncealovski: Nu, nu ar trebui să se amestece. Sunt genuri diferite. Teatrul este un stil, este ceva de cursă lungă. Când este vorba de teatru, actorii trebuie să fie de cursă lungă. În cinema, actorii nu trebuie să vorbească bine. Filmul poate fi mut. Poţi să te bucuri de cinema fiind surd. Şi poţi să te bucuri de teatru fiind orb, pentru că auzi.
Reporter: Cu actorii cum lucraţi? Sunteţi genul de regizor-dictator?
Andrei Koncealovski: Cel mai bun dictator este cel care îi face pe oameni să vrea să facă ce îşi doresc ei. Asta este tot. Cei mai buni dictatori îi fac pe oameni să fie entuziaşti faţă de ce fac - ca Stalin. Oamenii au vrut să fie acolo. Este foarte straniu. Ca dictator, dacă forţezi oamenii să facă lucruri, nu ai succes. Actorii sunt precum copiii sau animalele sălbatice. Trebuie să obţii un rezultat de la ei. În teatru, analizezi, în cinema, provoci.
Reporter: Provoci actorii? Publicul?
Andrei Koncealovski: Pe toată lumea.
Interviul integral, aici.
"Născut la Moscova, în 1937, într-o familie de scriitori şi artişti, Andrei Koncealovski a decis să facă cinema după ce a văzut şi s-a îndrăgostit iremediabil de capodopera lui Mihail Kalatozov "Zboară cocorii/ Letyat zhuravli" (1957). Coleg de facultate cu Andrei Tarkovski, cei doi au scris împreună o altă capodoperă a cinematografiei ruseşti, "Andrei Rubliov" (1966). Andrei Koncealovski a devenit celebru pe plan internaţional cu filmele "Unchiul Vanea/ Dyadya Vanya" (1970, cu Innokenti Smoktunovski şi Serghei Bondarciuk), considerat de Woody Allen drept "una dintre cele mai bune adaptări după Cehov", şi "Siberiada/ Sibiriada", care a câştigat premiul special al juriului la Cannes, în 1979, şi care l-a propulsat pe regizor în atenţia producătorilor americani, ce i-au facilitat, de altfel, stabilirea în Statele Unite ale Americii."
Intr-un interviu acordat MEDIAFAX, regizorul rus declara ca filme face in primul rand pentru el si cei apropiati lui, dar cu speranta ca si ceilalti ii vor aprecia munca.
Reporter: Cu toate acestea, a trebuit să transpuneţi o poveste clasică într-un format nou. Asta nu a fost o provocare?
Andrei Koncealovski: Nu îmi pasă. Fac filme pentru mine şi pentru copiii mei, sperând că tuturor le vor plăcea filmele mele. Până acum nu s-a întâmplat aşa ceva.
Reporter: Faceţi teatru şi film...
Andrei Koncealovski: Operă şi circ, fac de toate.
Reporter: Se influenţează între ele activităţile acestea?
Andrei Koncealovski: Nu, nu ar trebui să se amestece. Sunt genuri diferite. Teatrul este un stil, este ceva de cursă lungă. Când este vorba de teatru, actorii trebuie să fie de cursă lungă. În cinema, actorii nu trebuie să vorbească bine. Filmul poate fi mut. Poţi să te bucuri de cinema fiind surd. Şi poţi să te bucuri de teatru fiind orb, pentru că auzi.
Reporter: Cu actorii cum lucraţi? Sunteţi genul de regizor-dictator?
Andrei Koncealovski: Cel mai bun dictator este cel care îi face pe oameni să vrea să facă ce îşi doresc ei. Asta este tot. Cei mai buni dictatori îi fac pe oameni să fie entuziaşti faţă de ce fac - ca Stalin. Oamenii au vrut să fie acolo. Este foarte straniu. Ca dictator, dacă forţezi oamenii să facă lucruri, nu ai succes. Actorii sunt precum copiii sau animalele sălbatice. Trebuie să obţii un rezultat de la ei. În teatru, analizezi, în cinema, provoci.
Reporter: Provoci actorii? Publicul?
Andrei Koncealovski: Pe toată lumea.
Interviul integral, aici.
duminică, 17 aprilie 2011
Emisiunea "In premiera" - Iesirea din civilizatie
Asa cum ne-au obisnuit de acum, echipa celor de la "In premiera" a prezentat si in aceasta editie, reportaje foarte interesante. M-a captivat, in special, cel in care este prezentata comunitatea unor persoane cat se poate de normale, mai normale si mai frumoase decat orice ne-ar putea arata lumea occidentala.
Inteligenti, ambitiosi, cu o cariera de succes, fiecare zi le marea contul in banca. Le statea in putere sa cumpere orice si-ar fi dorit. Dar ce-si doreau ei, nu tinea de sfera materiala. Traind o viata intr-o continua goana, incercand sa tina mereu pasul, sa fie competitivi, si-au dat seama ca nu isi traiesc de fapt viata, ca le lipseste orizontul. Bucuriile si fericirile le devin complicate ca problemele pe care le rezolva zilnic. Medici, ingineri sau oameni care au lucrat in publicitate, au vandut produse frumos ambalate in iluzii, acum traiesc in gerul Siberiei, fara electricitate, fara tehnologie, hranindu-se cu ceea ce cultiva cu propriile maini. Dar, asa cum spunea unul dintre ei, inainte pe geam vedea o intersectie, masini si cladiri de beton, acum cand priveste afara, in fata ochilor i se intinde pamantul pe care-l cultiva cu drag iar deasupra capului vede nemarginirea cerului instelat.
Acolo, la portile Siberiei, si-au linistit sufletul si si-au calit trupul. Isi tin aproape copii pe care ii invata sa creasca drept si frumos, dar mai ales fericiti. In cautarea unor raspunsuri la intrebarile fundamentale ale vietii, au descoperit cata bucurie aduce o viata simpla, traiul in armonie cu natura, cu oamenii, s-au descoperit pe ei insisi si pe cei de alaturi si considera asta ca pe o binecuvantare.
P.S. cine este interesat sa revada, se poate descarca aici
Inteligenti, ambitiosi, cu o cariera de succes, fiecare zi le marea contul in banca. Le statea in putere sa cumpere orice si-ar fi dorit. Dar ce-si doreau ei, nu tinea de sfera materiala. Traind o viata intr-o continua goana, incercand sa tina mereu pasul, sa fie competitivi, si-au dat seama ca nu isi traiesc de fapt viata, ca le lipseste orizontul. Bucuriile si fericirile le devin complicate ca problemele pe care le rezolva zilnic. Medici, ingineri sau oameni care au lucrat in publicitate, au vandut produse frumos ambalate in iluzii, acum traiesc in gerul Siberiei, fara electricitate, fara tehnologie, hranindu-se cu ceea ce cultiva cu propriile maini. Dar, asa cum spunea unul dintre ei, inainte pe geam vedea o intersectie, masini si cladiri de beton, acum cand priveste afara, in fata ochilor i se intinde pamantul pe care-l cultiva cu drag iar deasupra capului vede nemarginirea cerului instelat.
Acolo, la portile Siberiei, si-au linistit sufletul si si-au calit trupul. Isi tin aproape copii pe care ii invata sa creasca drept si frumos, dar mai ales fericiti. In cautarea unor raspunsuri la intrebarile fundamentale ale vietii, au descoperit cata bucurie aduce o viata simpla, traiul in armonie cu natura, cu oamenii, s-au descoperit pe ei insisi si pe cei de alaturi si considera asta ca pe o binecuvantare.
P.S. cine este interesat sa revada, se poate descarca aici
joi, 7 aprilie 2011
Supravieţuirea explorata în 3 filme: Lebanon, Dog Pound, 127 hours
Aceeasi tema în trei filme: Supravieţuirea.
Avem 3 filme coerente, bine facute, care aduc ca tema comuna umanul, viaţa, în condiţii excepţionale. Supravieţuirea.
Lebanon - 2009. Sunt tineri, vor sa traiasca, au vise, sunt preocupaţi de cei de acasa. Dar alcatuiesc echipajul unui tanc israelian, în timpul razboiului cu Libanul din 1982. Razboiul este mereu pe fundal si totusi nu este tema dominanta a filmului. "Vedeta" este viaţa, relaţiile în microcosmosul acelui tanc, pierdut undeva în desertul violent al razboiului. Râd, se înfurie, câteodata plâng sau cedeaza nervos. Viaţa si moarte. Supravieţuirea în razboi.
Dog Pound - 2010. 3 tineri razvratiţi. 3 tineri de astazi. Violenţa, droguri, nesupunere. Ajung toţi într-un institut corecţional. Se întreţes noi relaţii. Adaptare brutala. Legea junglei dar si reamintirea prieteniei. Violenţa din nou, nedreptate, lupta pentru supravieţuire. Supravieţuirea în închisoare.
127 hours. Film-monolog aproape, splendid realizat. Contempla aventura unui tânar pasionat de explorarea canioanelor, a formelor brutale pe care piatra le-a luat în milioane de ani. Si care ramâne prizonier zile întregi, la intersecţia dintre moarte si viaţa, dintre luciditate si nebunie, dintre reverie si durere. Supravieţuirea în condiţii-limita, în natura.
Avem 3 filme coerente, bine facute, care aduc ca tema comuna umanul, viaţa, în condiţii excepţionale. Supravieţuirea.
Lebanon - 2009. Sunt tineri, vor sa traiasca, au vise, sunt preocupaţi de cei de acasa. Dar alcatuiesc echipajul unui tanc israelian, în timpul razboiului cu Libanul din 1982. Razboiul este mereu pe fundal si totusi nu este tema dominanta a filmului. "Vedeta" este viaţa, relaţiile în microcosmosul acelui tanc, pierdut undeva în desertul violent al razboiului. Râd, se înfurie, câteodata plâng sau cedeaza nervos. Viaţa si moarte. Supravieţuirea în razboi.
Dog Pound - 2010. 3 tineri razvratiţi. 3 tineri de astazi. Violenţa, droguri, nesupunere. Ajung toţi într-un institut corecţional. Se întreţes noi relaţii. Adaptare brutala. Legea junglei dar si reamintirea prieteniei. Violenţa din nou, nedreptate, lupta pentru supravieţuire. Supravieţuirea în închisoare.
127 hours. Film-monolog aproape, splendid realizat. Contempla aventura unui tânar pasionat de explorarea canioanelor, a formelor brutale pe care piatra le-a luat în milioane de ani. Si care ramâne prizonier zile întregi, la intersecţia dintre moarte si viaţa, dintre luciditate si nebunie, dintre reverie si durere. Supravieţuirea în condiţii-limita, în natura.
luni, 4 aprilie 2011
Piramide între cer si pamânt - Brescia, Italia
Piramidele din Zone, sau zanele de piatra, cum mai sunt numite, au luat nastere din depunerile glaciare de acum circa 150.000 de ani ale unui imens ghetar provenind din Valle Camonica care, in timpul celei de-a treia glaciatiuni Riss, ocupa zona unde acum se gaseste lacul de Iseo. Piramidele sunt formate din materiale fine (argila, nisip si namol), bolovani si pietris. Actiunea eroziva a ploii asupra acestor depuneri morenice, izoleaza cu timpul rocile de dimensiuni mai mari, care raman sa protejeze ca o umbrela coloana de pamant care poate atinge pana la 30 m inaltime. Durata de viata a piramidelor este legata de existenta acestei roci protectoare. In momentul in care acesta cade, piramida se erodeaza rapid, pana la urmatoarea roca de la un nivel inferior.
Un alt loc deosebit de frumos care merita o privire mai atenta, este Biserica San Giorgio, situata la intrarea in rezervatie. Construita in secolul al XII-lea, este dedicata lui San Giorgio. Peretii externi ai bisericii sunt decorati cu fresce datand din secolul al XV-lea-XVI-lea. Alt edificiu de cult, datand din secolul al XVII-lea este situat in centrul pitoresc al localitatii Zone. Bisericuta octogonala dedicata Fecioarei Maria din Lourdes, este asezata in imediata vecinatate a Bisericii San Giovanni Battista.
Un alt loc deosebit de frumos care merita o privire mai atenta, este Biserica San Giorgio, situata la intrarea in rezervatie. Construita in secolul al XII-lea, este dedicata lui San Giorgio. Peretii externi ai bisericii sunt decorati cu fresce datand din secolul al XV-lea-XVI-lea. Alt edificiu de cult, datand din secolul al XVII-lea este situat in centrul pitoresc al localitatii Zone. Bisericuta octogonala dedicata Fecioarei Maria din Lourdes, este asezata in imediata vecinatate a Bisericii San Giovanni Battista.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)