Jurnalul scriitorului evreu se întinde pe 10 ani (1935 - 1944). Perioada densa, culminând cu relatarile aproape în priza directa despre ecourile de pe multiplele fronturi ale celui de al Doilea Razboi Mondial.
As numi Jurnalul lui Sebastian o forma mai elevata de bârfa. Despre o vreme fascinanta pentru cei de astazi, cu personaje aproape de mit (mari actori, scriitori), cu momente politice tragice, între ideologii extreme (nazism - comunism), dar si cu ceva din parfumul unei Românii vechi, unor idealuri destinate dispariţiei.
Jurnalul devine pe alocuri oglinda moravurilor celor de atunci. Iubirile scriitorului sunt iubiri "usoare" ceea ce nu-l împiedica sa sufere "intens", sa-si creeze poate atmosfera si inspiraţia necesara scrierilor sale. Evadeaza la munte, la mare - la Balcicul de odinioara, se simte mai liber de a crea în astfel de retrageri.
Moralitate & cinism. Femeile par obiecte pentru Sebastian. Coreligionari de-ai sai care-l împrumuta cu sume consistente de bani (Zissu) sunt vrednici de dispreţ.
Suntem în anii negri ai antisemitismului ca sistem de stat. Anii razboiului, ai fricii animalice a evreilor de a fi exterminaţi. Se reevalueaza prietenii. Mircea Eliade se îndeparteaza de Sebastian. Sunt la antipozi. Profesorul Nae Ionescu - ideolog al dreptei dure, are si idei împrumutate (dupa Sebastian) pe care le prezinta ca fiind proprii; îi place a fi considerat aproape de puternicii zilei, creator de evenimente.
Dincolo de personajele implicate, de cronica zilelor unui scriitor, de evenimentele politice, Jurnalul nu are adâncime. Sebastian ramâne la suprafaţa lucrurilor. Mai mult: repetat se deda unor prelungi lamentaţii. Nu e bun de nimic, a îmbatrânit, nu are bani, etc. Mi-aduce aminte de prima parte a jurnalului lui M. Cartarescu, unde densitatea anxiosului devine aproape sufocant-psihiatrica. Totusi Cartarescu cobora / investiga si în subteranele constiinţei (în linie directa cu "Travesti" si "Orbitor").
Sfârsitul razboiului se apropie. 23 august a fost o cotitura pentru România. Sebastian îi vede ca pe niste eroi pe soldaţii rusi. Si vede justificata o pedepsire a României. Cine l-ar putea condamna dupa toţi anii traiţi sub ameninţarea dispariţiei fizice? Fatalitatea vrea sa moara strivit de un camion rusesc în 1945 la doar 38 de ani.
Jurnalul ramâne o fresca a acelui timp, ne aduce mai aproape situaţii, oameni, mit. O gaura a cheii prin care putem privi în voie la un spectacol peste care a cazut cortina Istoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu