Film: As it is in heaven (Kay Pollak - 2004)

        O mica asezare in nordul Suediei, o mana de oameni obisnuiti sa traiasca intr-o ordine sociala conventionala, lipsiti insa de inaltimea zborului.  Un dirijor de renume mondial, interpretat magistral de catre Michael Nyqvist, care se intoarce in singurul "acasa" pe care-l cunoaste. Fusese "baiatul cu vioara", multi ani in urma. Batut si batjocorit de unii dintre colegi.

        Intr-un decor minimalist, cu personaje sclipitoare, astfel a fost conceput "As it is in heaven" in regia lui Kay Pollak. Personaje vibrant creionate, imagini aspre, dure pe alocuri, contrabalansate de secvente pline de candoare si de gingasie. Cautarea propriei voci, unice, definitorii, urmata de apropierea unii fata de ceilalti, descoperirea propriului eu.

        Fiecare dintre personajele principale trece prin propriul iad. Fie ca trebuie sa-si infrunte trecutul, fie ca invata sa-si imblanzeasca orgoliul sau lasa in urma o viata de abuzuri, isi descopera in final propria voce, isi accepta fragilitatea umana si prin cantec, isi lumineaza privirile si sufletul.

        Nu as fi crezut vreodata ca simplele vocalize, pot emotiona in asa mare masura. Pofta de viata, fericirea in starea cea mai pura, izbucneste in fiecare sunet, intr-o muzica care nu are nevoie de cuvinte. Vibreaza si ingenuncheaza cu uimire si recunostinta sufletul.

        Centrat pe sentimente, pe emotii, regizorul isi poarta personajele pe un drum aproape initiatic. Printre asteptari, dezamagiri, gesturi simple, secvente obisnuite de viata se transforma in momente de-o frumusete rascolitoare, dand nastere acelui echilibru si acelei armonii fara de care nici muzica, nici fericirea nu sunt posibile.

        Muzica are nevoie de suflet la fel de mult pe cat sufletul are nevoie de muzica. Ea imblanzeste orgolii, apropie oamenii si-i face atata de buni inca reusesc sa-si vada unii altora aripile.
"-Crezi in ingeri?
-Cand ma uit cu coada ochiului, le vad uneori aripile. Am vazut aripi la Olga si la Arne… la ultimul cantec. Le-am vazut si la Tore. Si le-am vazut si la tine. Esti pregatit cand le vezi la toata lumea."

        Da, acesta e filmul care ocupa primul loc in topul personal. Am inchis cu totul in suflet si cantecul Gabriellei, si rasul frumos al Lenei, si dorul de viata al Ingai, si frumusetea sufletului si a trairilor lui Daniel, greu de descris in cuvinte, undeva intre sfasiere sufleteasca si cer. Cu bratele aruncate in aer, dansand cu fulgii de zapada si simtind sub picioarele goale pamantul rece. La marginea cerului, la marginea lumii, asa-si traieste fericirea.

        Pe tot parcursul filmului, am simtit acel flux de energie, de emotie, care te absoarbe si te poarta cu el, si tu esti fericit ca exista asa ceva si convins, foarte convins, ca alaturi de cei care ne iubesc si-i iubim, pe pamant, poate fi "Precum in cer".





"-Ti-ai implinit visul dintotdeauna?
-Da, asa cred.
-Dar cum? De ce cu oamenii acestia?
-Ma iubesc. Si eu ii iubesc pe ei..."