O interpretare dusa la perfecţiune, o (aceeasi) Liv Ullman extraordinara, în rolul unui medic psihiatru. In "Persona" (interpretând o mare actriţa) se oglindea si chiar identifica cu o sora medicala. In filmul de faţa se auto-oglindeste în ea însasi.
Viaţa normala, aflam ca exista o familie, cariera ei de medic. Neprevazutul se întâmpla. O fantasma, dublata de un eveniment nefericit, o arunca pe un mal strain, al disperarii, al aneantizarii. Psihiatrul din ea încearca sa-i arunce un colac de salvare, dar e depasit de realitate. Un barbat îi aduce aminte de femeia din ea. Bunicii pastreaza amintirea familiei.
Când atingi disperarea, înoţi adânc în apele învolburate ale propriului eu, scoţi la suprafaţa lucruri demult uitate, atingeri, rãni, te contempli, te retraiesti ...Daca reusesti sa parcurgi calea, esti salvat.
Andrei Tarkovski este poetul tacerilor de dinainte de cuvinte, al imaginilor-cuvinte ... Ingmar Bergman este tacerea care urmeaza cuvintelor ...Cuvintele lui Bergman sunt gânduri, materie vie, liant. Imaginile de abia apoi se adauga.
Filmele-capodopere bergmaniene trec usor, aparent fara efort, si lasa urme adânci, ne forţeaza la contemplare, la meditaţie. Ne aduce aminte ca suntem.
