Inainte de a vedea "Pomul vieţii", am vizionat mai întâi "Days of heaven" (Zile în rai). Din 1978. Asteptari. Un indecent de tânar Richard Gere, imaginea filmului buna(desi deloc revoluţionara), o naraţiune destul de normala. Nu m-a impresionat.
Am trecut apoi la "Pomul vieţii". 2011. Regizor ajuns la maxima maturitate artistica. Palme d'Or la Cannes !
Sa vedem filmul.
Imaginea. O simfonie de imagini. Geneza nascuta din turbioane de culori, apa, nuanţe infinite, unghiuri de filmare la limita posibilului, arta în arta.
Muzica. O dezlanţuire a orchestrelor raiului, o încântare perpetua, aproape chinuitor de frumoasa.
Ideea. Viaţa. De ce, de unde, de ce raul când am facut doar bine ..., geneza, a fi bun sau a trai în lume, daca dragoste nu e ... nimic nu e. Mai pamântesc spus, o familie, o Ea o angelica cu valori crestine si puţin naiva, un El croit pe valori moderne, trei copii, baieţi toţi. Tragedia, moartea.
Limbajul filmic este intens metaforic, imaginea si muzica se intersecteaza masiv cu ideile propulsate spre spectator. Explicaţiile devin inutile, imersiunea viziv-auditiva e totala. Partea de mijloc a filmului este mai pamânteasca, vedem relaţiile familiale, dezamagirea, furia, mici inserţiuni de zâmbet, dragoste, bucurie...
Nu este usor de vazut. Putea sa fie si mai scurt (are 2 ore si 18 minute), partea de mijloc comprimata, ideile fiind extrem de clare. Rolul lui Sean Penn pare adaugat pe o structura preexistenta, pare artificial.
Filmului pare a-i lipsi ceva ... Poate o unitate stilistica, poate discrepanţa dintre zonele auditiv-vizuale din prima si ultima parte si zona thriller de la mijloc este prea accentuata. Doua-trei filme laolalta.
De recomandat celor mult-rabdatori, celor cu simţul si rabdarea cuvenita artei experimentale. Nu vor regreta.
foarte interesant articol. recomand.
RăspundețiȘtergeremultumimt pentru silinta autorului!