The New Pope

 Ce am uitat?

L-am uitat pe Dumnezeu. Voi! Voi l-ati uitat pe Dumnezeu.

Vreau sa fiu foarte clar cu voi. Trebuie sa fiti mai aproape de Domnul decat unul de altul.

Sunt mai aproape de Domnul decat sunt de voi.

Trebuie sa stiti ca nu voi fi niciodata aproape de voi. Pentru ca fiecare este singur in fata Domnului.

Nu am nimic sa le spun celor care au cea mai mica indoilala despre Dumnezeu.

Tot ce pot face este sa le reamintesc disrespectul meu. Si nefericirea lor.

Nu am dovada existentei lui Dumnezeu, Depinde de voi sa dovediti ca nu exista.

Sunteti capabili sa dovediti ca Dumnezeu nu exista?

Daca nu sunteti capabili sa o dovediti, asta inseamna ca Dumnezeu exista.

Dumnnezeu exista. Si nu este interesat de noi. Pana nu ne interesam de EL, Numai si numai de EL.

Intelegeti ce spun? Ex-clu-siv de EL! Douazeci si patru de ore pe zi.

Inimile si mintea pline numai de Dumnezeu.

Nu mai este loc de altceva.

Nu e loc de liberul arbitru, Nu e loc de libertate, nu e loc de emancipare.

"Elibereaza-te de Dumnezeu", am auzit oamenii zicand.

"Elibereaza-te de Dumnezeu."

Dar durerea eliberarii este de nesuportat, ascutita, ca poate ucide.

Fara Dumnezeu... Sunteti ca si morti.

Morti, suflete abandonate ratacind pe strazi.

- Vrem sa va privim in fata.

Vreti sa ma priviti in fata? Mergeti intai si vedeti-l pe Domnul.

Nu va voi ajuta. Nu va voi arata calea. Cautati-o, gasiti-L

Si cand L-ati gasit pe Dumnezeu, poate ma veti vedea si pe mine.

Ane Brun ”Don’t Run and Hide”( In Isolation)

Vienna Blood

Câteva fraze din deschiderea ultimului episod din Vienna Blood:

"Ricordo che mi ammalai, da bambino. Probabilmente, è il mio primo ricordo.
Mia madre che si affannava per me... mio padre che recitava le preghiere di guarigione.

Fu la prima volta che ebbi la percezione del loro immenso, prepotente amore per me... e del fatto che potevo attrarlo a me.
Volevo il loro amore, più di ogni altra cosa. Ne divenni avido.

I fanciulli ci ricordano cosa abbiamo guadagnato, ma...anche cosa abbiamo perso.
Ci costringono a guardare in faccia la nostra mortalità.
Sono le persone che noi eravamo una volta...la patria a cui non possiamo tornare."

The Story of Film - An Odyssey

(photo from La passion de Jeanne d'Arc - 1928 C.T.Dreyer)

From The Story of Film - An Odyssey:

"Just look at me.
Am I beautiful ?
No, but I have loved.

Just look at me.
Am I young ?
No, but I have loved.

Just look at me.
Do I live ?
No, but I have loved."

(Gertrud 1964 - C.T. Dreyer)

Meandrele imaginatiei

Asaf Avidan & The Mojos - Turn Of The Tides Under The Northern Lights

Beth Hart - Caught Out In The Rain

Gânduri dintr-un serial politist

Cred ca eul uman e o eroare tragica a evolutiei.
Suntem prea constienti de sine.
Natura a creat un aspect despartit de natura.

Dupa legile naturii, noi n-ar trebui sa existam.

Suna groaznic ca naiba, Rust.

Traim cu iluzia eului, acest cumul de experiente senzoriale si sentimente.
Avem scrijelita in minte ideea ca fiecare e cineva, dar toti suntem niste nimeni.

Sa nu mai spui si altora tampeniile astea. Oamenii de aici nu gandesc asa. Eu nu gandesc asa.

Cel mai onorabil gest al speciei noastre ar fi sa ne ignoram instinctele, sa nu ne mai reproducem, sa pasim cu totii inspre disparitie, intr-un ultim apus, frati si surori, renuntand la conditia asta amara.

Atunci, ce rost mai are sa te ridici din pat?

Imi spun ca sunt un martor, dar adevarul e ca nu imi pot invinge programarea.
Si nici nu am curajul sa ma sinucid.

(din True detective, episodul 1)

Film: A torinói ló (The Turin Horse 2011 - Béla Tarr)

Regizorul maghiar Béla Tarr a afirmat ca acesta ar fi ultimul sau film. Film testament.
Nu se închina comercialului, nu surâde înţelegator cinefilului grabit. Filmul dureaza 146 minute, regizorul nefiind preocupat sa ne explice rapid ceea ce doreste sa ilustreze pe pelicula.

Ne face participanţi activi. Construieste meticulos edificiul demonstraţiei sale ultime. Ne ofera timp sa putem înţelege, sa putem diseca, sa putem adauga propriile caramizi. Zi dupa zi.

Sase zile. Un fel de facere-a-lumii inversa, brusc în criza de timp. Clepsidra vieţii reîntoarsa spre origini.
Au fost odata ca niciodata ...Binele, Extraordinarul, Nobilul, Mãreţia.

Traseul invers se deruleaza lent, ca moartea de lent: cariile nu mai scobesc lemnul, calul refuza sa se miste, sa manânce, sa bea, fântâna seacã, lumina se retrage din lume, focul se stinge ... In faţa morţii absolute ...doar Omul se încãpãţâneazã sa-si continue rutina zilnicã ...

Secvenţe (motto al filmului)


"In Torino, pe data de 3 Ianuarie a anului 1889,
Friedrich Nietzsche iese de la numarul sase de pe strada Carlo Alberto,
Poate pentru a face câţiva pasi, sau poate pentru a merge la oficiul postal pentru a-si ridica posta.
Nu foarte departe de el, sau într-adevar foarte departe de el, un birjar avea necazuri cu calul lui încapaţânat.
In ciuda îndemnurilor sale calul nu vroia sa se miste,
cât despre birjar...îsi pierde rabdarea si pune biciul pe el.

Nietzsche ajunge în mulţime si pune capat brutalei scene a birjarului,
care în acel moment spumega de furie. Robustul si mustaciosul Nietzsche
sare pe neasteptate în trasura si se arunca cu braţele si îl apuca de gât pe cal,
plângând în hohote.

Vecinul lui îl ia acasa, unde zace nemiscat si în tacere
vreme de doua zile în pat, dupa care pronunţa celebrele sale ultime cuvinte,

"Mutter, ich bin dumm,"
"Mama, sunt nebun!"

si mai traieste vreme de zece ani într-o nebunie blânda,
sub îngrijirea mamei si a surorilor sale.

Despre cal, nu mai stim însa nimic."

Hoinar prin suflet

"Creatorul
m-a simţit singură
în trup...
- Zboară! mi-a zis.
- Mi-e greu, Doamne...
Atunci, şi-a luat din suflet o lumină
şi mi-a pus-o în gânduri...
- Zboară! mi-a zis.
De atunci,
săgetez cu sufletul..." (R. Irimie)

"Pe stradă oamenii sunt goi.

Fiecare umblă mecanic,

privind pământul prăfuit de jăratecul

zilei.

Robi ai unui zâmbet ce parcă

stă să cadă în negura încreţiturii

vreunei frunţi, nu mai acordă demult

importanţă florilor îmbătrânite

de lumină şi nici unei mâini de copil

ce încearcă, astăzi, să aline inutil

suferinţa tristelor petale.

Copil, ce încă iubeşte, pentru că el

nu a aflat că pe stradă oamenii sunt goi..." (E. Nedelcoff)

"Doamne ce-ai vrut să-mi ascunzi 

când l-ai făcut pe cal?

Şi cine ai fi vrut să nu ştie

şi ce anume,

de-ai făcut plopul?...

Pe mine când m-ai făcut

lacăt la ce poartă m-ai pus,

ce-ai încuiat cu mine

şi de cine?..." (N. Stanescu)

"Îmi trece viaţa

Ca o pasăre pe cer.

Tu eşti zborul meu..." (M. Robu)

"Prin sufletul ierbii

nu poţi umbla oricum.

Ştiu asta de la tata

care, odată cu zorile,

a plecat desculţ prin rouă

să vadă ce se întâmplă

cu ziua de Mâine..." (V. Campeanu)

Film: Faţã în faţã (Ansikte mot ansikte - Ingmar Bergman - 1976)

La zece ani dupa "Persona", Ingmar Bergman realizeaza "Faţã în faţã". Aceleasi mijloace de o simplitate dezarmanta, aceeasi expresivitate, acelasi geniu.
O interpretare dusa la perfecţiune, o (aceeasi) Liv Ullman extraordinara, în rolul unui medic psihiatru. In "Persona" (interpretând o mare actriţa) se oglindea si chiar identifica cu o sora medicala. In filmul de faţa se auto-oglindeste în ea însasi.

Viaţa normala, aflam ca exista o familie, cariera ei de medic. Neprevazutul se întâmpla. O fantasma, dublata de un eveniment nefericit, o arunca pe un mal strain, al disperarii, al aneantizarii. Psihiatrul din ea încearca sa-i arunce un colac de salvare, dar e depasit de realitate. Un barbat îi aduce aminte de femeia din ea. Bunicii pastreaza amintirea familiei.

Când atingi disperarea, înoţi adânc în apele învolburate ale propriului eu, scoţi la suprafaţa lucruri demult uitate, atingeri, rãni, te contempli, te retraiesti ...Daca reusesti sa parcurgi calea, esti salvat.

Andrei Tarkovski este poetul tacerilor de dinainte de cuvinte, al imaginilor-cuvinte ... Ingmar Bergman este tacerea care urmeaza cuvintelor ...Cuvintele lui Bergman sunt gânduri, materie vie, liant. Imaginile de abia apoi se adauga.

Filmele-capodopere bergmaniene trec usor, aparent fara efort, si lasa urme adânci, ne forţeaza la contemplare, la meditaţie. Ne aduce aminte ca suntem.

Film: Pomul vieţii (The Tree Of Life - Terrence Malick - 2011)

Terrence Malick. Veteran al cinematografiei americane, dar oarecum plasat asimptotic panoramei autohtone. Considerat de unii genial, este atipic artei a saptea americane.

Inainte de a vedea "Pomul vieţii", am vizionat mai întâi "Days of heaven" (Zile în rai). Din 1978. Asteptari. Un indecent de tânar Richard Gere, imaginea filmului buna(desi deloc revoluţionara), o naraţiune destul de normala. Nu m-a impresionat.

Am trecut apoi la "Pomul vieţii". 2011. Regizor ajuns la maxima maturitate artistica. Palme d'Or la Cannes !
Sa vedem filmul.

Imaginea. O simfonie de imagini. Geneza nascuta din turbioane de culori, apa, nuanţe infinite, unghiuri de filmare la limita posibilului, arta în arta.

Muzica. O dezlanţuire a orchestrelor raiului, o încântare perpetua, aproape chinuitor de frumoasa.

Ideea. Viaţa. De ce, de unde, de ce raul când am facut doar bine ..., geneza, a fi bun sau a trai în lume, daca dragoste nu e ... nimic nu e. Mai pamântesc spus, o familie, o Ea o angelica cu valori crestine si puţin naiva, un El croit pe valori moderne, trei copii, baieţi toţi. Tragedia, moartea.

Limbajul filmic este intens metaforic, imaginea si muzica se intersecteaza masiv cu ideile propulsate spre spectator. Explicaţiile devin inutile, imersiunea viziv-auditiva e totala. Partea de mijloc a filmului este mai pamânteasca, vedem relaţiile familiale, dezamagirea, furia, mici inserţiuni de zâmbet, dragoste, bucurie...

Nu este usor de vazut. Putea sa fie si mai scurt  (are 2 ore si 18 minute), partea de mijloc comprimata, ideile fiind extrem de clare. Rolul lui Sean Penn pare adaugat pe o structura preexistenta, pare artificial.
Filmului pare a-i lipsi ceva ... Poate o unitate stilistica, poate discrepanţa dintre zonele auditiv-vizuale din prima si ultima parte si zona thriller de la mijloc este prea accentuata. Doua-trei filme laolalta.

De recomandat celor mult-rabdatori, celor cu simţul si rabdarea cuvenita artei experimentale. Nu vor regreta.

Film: Intoarcerea (Vozvrashchenie - 2003, Andrei Zviagînţev)

Provenit din noua scoala rusa de film, Andrei Zviagînţev calca apasat pe urmele titanilor care l-au precedat.
Intoarcerea (The Return) este un film robust, dur, de o intensitate emoţionala specifica marilor maestri ai filmului rus.

Tatal, disparut din viaţa familiei, se întoarce pe neasteptate, dupa 12 ani. Baieţii, Ivan si Andrei îl asteapta dar îl si resping. E un strain. El, tatal, le arata cum este un barbat. Ii duce cu el într-o calatorie. Este o calatorie iniţiatica.

De obicei, într-o astfel de peregrinare, îl cunosti mai bine pe cel de lânga tine, îl poţi urî, îl poţi iubi, redescoperi. Tatal si cei doi fii adolescenţi, Ivan înca copil, vor parcurge condensat anii pierduţi din viaţa lor. Asprime, uimire, furie, dezolare, viaţa, ... , moarte.

Se vor întoarce, altfel, maturizaţi brusc ... O fotografie alb-negru îi decupeaza din memoria copilariei, mama, tata, ei doi mici ... Tacere, instantanee alb-negru, clipe prinse în clepsidra durerii.

Film deosebit, capodopera a noilor timpuri, o drama premiata cu Leul deAur, Veneţia, 2003.

P.S. Filmul debuteaza cu o secvenţa interesanta: un grup de copii-adolescenţi, din care fac parte si cei doi fraţi, se arunca pe rând de pe un fel de trambulina în apa. Andrei, mai mare se arunca si îi spune si fratelui sa o faca, sa nu râda ceilalţi de el. Ivan nu se va arunca.
In plan real, cu puţin înainte de premiera filmului, actorul Vladimir Garin, interpretul lui Andrei, fiind într-o barca cu un prieten, s-a aruncat în lac (unde s-a si filmat) la îndemnul unor fete din zona. A murit înecat la doar 16 ani.

Film: Deodatã (Underbara älskade - Suddenly - 2006)

O surpriza extrem de placuta, filmul suedez "Deodatã". L-am cautat din curiozitate: în rol principal un actor excelent, Michael Nyqvist, admirat deja în extraordinarul film "As it is in heaven".

Pretextul filmic este simplu: o familie, el-ea se iubesc, au doi copii, baieţi (12 si 17 ani). Accident. Mor mama si baiatul cel mic.

Incepe o lunga cursa de recâstigare a normalitaţii, a zâmbetului, a dialogului, a încrederii în sine, în lume, într-un viitor. Se desfasoara în faţa ochilor nostri o poveste linistita în aparenţa, pe fundalul unor locuri care te predispun la reculegere, la ... iubire, la uitarea cosmarului.

Soluţia în aparenţa este simpla. Cei doi, tata si fiu, se vor împaca cu trecutul ... iubind. Nu, nu va fi atât de simplu. Vor trebui sa se înţeleaga, mai întâi pe ei însisi, mai apoi sa dialogheze, sa urle, sa plânga, sa nu se urasca ...

Regizorul Johan Brisinger nu este invaziv, ne permite sa fim martori si participanţi la regasirea celor doi, la actul atât de uman al constientizarii si mai apoi al împacarii cu celalalt dar si cu destinul ...

Secvenţa incendierii barcii parca simbolizeaza arderea durerii vii, acceptarea, pasul înspre un mâine mai normal ...
O altfel de poveste, dar la fel de intensa emoţional precum deja amintitul "As it is in heaven". Cu alte cuvinte o alta capodopera venita din Scandinavia, din Suedia. Nota maxima :)

Film: Fata fara zestre (A cruel romance - 1984 - Eldar Ryazanov)

Film exemplar, film de ... dragoste, "Fata fara zestre" îsi pastreaza inalterat fascinaţia chiar si dupa 28 de ani.
Un regizor special, Eldar Ryazanov, actori superbi (Nikita Mihalkov într-un regal actoricesc greu de uitat, la doar 39 de ani).

"Fata fara zestre" face parte din lunga galerie de filme rusesti care redau sapoarea uitata a vieţii când existau înca nobilimea, clasele "înalte", dar si casta servitorilor, ţiganilor lautari. Un imperiu pierdut. Cu moravurile sale, cu dramele, bucuriile, personajele sale. Decupaje din alta lume.

Aduce aminte de "Piesa neterminata pentru pianina mecanica", dar si de "Câteva zile din viaţa lui Oblomov".
Si, în acelasi timp, este unicitate, poveste tragica, speranţa, fascinaţie.

Un asemenea film nu se poate povesti. Se poate aminti atmosfera, tragismul unei povesti de iubire, pasiunea. Ridicolul dus la extrem, fanfaronada, ironia devastanta, bataia de joc, dar si frumuseţea, placerea muzicii ţiganesti, ochi cautându-se flamânzi ...

Un vapor pluteste pe Volga, ultimele acorduri de chitara se sting, o ceaţa densa se asterne încet-încet peste o poveste de neuitat. Dar anii trec, uitam tot si toate ... si povestea se va relua în alt colţ al lumii, cu aceleasi speranţe, poate cu alt final ...poate nu ...

Film: Al di là delle nuvole (1995 - Michelangelo Antonioni, Wim Wenders)

Un film, doi regizori (giganţii Antonioni si Wenders), patru povesti, o mare încântare.

Patru povesti, patru cupluri, povestite de Antonioni si unite de Wenders si John Malkovich (narator dar si participant la "acţiunea filmului").

Filmele maestrului Antonioni sunt dificil de povestit. Se simt, se traiesc, se zâmbesc, te adâncesc în gânduri, te sfâsie. Sunt unele filme nascute pentru cea de a saptea arta. Antonioni are (desi dus dintre noi ramâne vesnic prezent prin arta lui inegalabila) darul de a construi gradat o atmosfera rara, în care imaginea, muzica, dar mai ales dialogurile personajelor se topesc parca într-o noua lume din care simţi ca faci parte, în care îţi regasesti emoţiile si-n care spiritul îsi cunoaste adevarata libertate.

Dialoguri, fraze "stranii", care ne aduc aminte ca suntem oameni, ca iubim, ca suntem nu doar carne ...


"Este ciudat. Intotdeauna ne dorim sa traim în imaginaţia cuiva."
"Exista o forma de sclavie pe care mi-as dori-o: sclavul tacerii tale"


"-si daca m'as îndragosti de tine ?
- ar fi ca si cum as aprinde o lumanare într-o camera plina de lumina"

Trimiteri la capodopere ale literaturii (Joyce):


"E lenta la sua anima s'abbandonò mentre udiva la neve cadere lieve su tutto
l'universo, lieve come la loro definitiva discesa, su tutti i vivi, su tutti
i morti."

Enunţuri spiritual-paradoxale:

"precum ciresul care îsi manânca ciresele"
"au mers prea repede si trebuiau sa-si astepte sufletul"
"(dai la o parte) imagine dupa imagine pana la acea imagine absoluta pe care nimeni n-o va vedea niciodata"
"ca sa fii fericit trebuie sa elimini gândurile"

Reculegere:

"japonezii nu pun flori in gradina spre a nu le vedea cum mor"
"când te rogi ...mori (câte) puţin"

Poem cinematografic ajuns la noi din vârsta de aur a filmului de arta, "Al di là delle nuvole" îsi ocupa locul meritat în galeria capodoperelor ce nu cunosc trecerea timpului. De vazut si revazut ...

Carari in soare

"Inaripeaza-ne, Doamne! Pamantul e plin de frumusete. Nimic nu poate fi calcat." (V. Butulescu)

"Pan' la tine nicio piatra nu mai vrea sa-mi fie treapta." (L. Blaga)

"M-a uitat Dumnezeu, gandindu-ma, 

pana cand gandul 

mi-a devenit trup.

M-au uitat frunzele 

adumbrindu-ma, 

pana cand nevazutul 

mi-a devenit vazut." (N. Stanescu)

"Eu – albit de versuri,

tu – încercănată umbră,

alergăm prin soare – 

urmă după altă urmă..." (G. Cozma)

Zbor inalt, ca o aripa de inger pe bolta cerului.