"Hævnen" (In a better world) ne istoriseste povestea unor oameni obisnuiţi. In prim-plan doua familii, o mica asezare. Familia X: tata, mama, fiu. In prag de divorţ, tatal doctor chirurg voiajeaza des în Africa. Copilul: sensibil, usor nesigur, ţinta predilecta a unui grup de elevi pusi pe harţa. Familia Y: mama de abia decedata, tata, fiu. Inca sub impresia dispariţiei mamei. Copilul: trauma pierderii mamei, refuzul de a accepta compromisul, relaţie încordata cu tatal.
Intâmplarile, aparent banale, conduc la interogaţii fundamentale. Razbunare /justiţie sau iertare ? Iertarea este posibila la modul absolut sau trebuie sa fie condiţionata de "îndreptarea pacatosului" ?
Doctorul chirurg, în Africa, în mijlocul durerii, saraciei, crimelor, sângelui. In ţara sa, sub privirile fiului si a celuilalt copil, a primit palme de la o bruta. Nu a reacţionat, a cerut explicaţii si a fost din nou agresat. In Africa va salva liderul unei grupari criminale, îsi va face datoria de medic. Si totusi, în final, primind o altfel de palma de la criminal, îl va lasa în mâinile victimelor sale.
Cei doi copii vor învaţa direct limitele iertarii, razbunarii. Poate nu vor învaţa lecţia absoluta. Poate nici noi, spectatorii. Susanne Bier ne lasa dificila sarcina de a gândi, de a contempla posibilele soluţii morale. Si ne-a daruit si o imagine de film splendida.
