sâmbătă, 10 aprilie 2010

De ce s-a călugărit unul dintre cei mai valoroşi actori români: Dragos Pâslaru

din România Libera:

fragment:

Veniţi pe 13 iunie 1990 la Bucureşti pentru a „planta panseluţe" în Piaţa Universităţii, minerii l-au recunoscut pe Dragoş Pâslaru şi l-au bătut cu bestialitate. Actorul a fost dus în comă la spital, aflându-se vreme de câteva zile între viaţă şi moarte. La puţină vreme după se s-a refăcut, el a decis să părăsească lumea şi să îmbrace haina monahală. La Mânăstirea Frăsinei a devenit ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră, părintele Ghelasie. Printre „ascultările" pe care le-a avut (sarcina pe care o primeşte un călugăr se numeşte în limbaj mânăstiresc „ascultare", aceasta fiind, alături de sărăcie şi castitate, unul dintre voturile monahale) s-au numărat cele de îngrijitor de vite, de ajutor la bu-că-tărie şi apoi una mai intelectuală, de şef al cancelariei mânăstirii. Chemat să depună mărturie în dosarul mineriadelor, monahul a refuzat să îi incrimineze pe cei care l-au maltratat, spunând că a iertat tot.


articolul complet pe linkul de mai sus.

3 comentarii:

  1. din ''imparat'', monah...sufletul ni se formeaza dupa sufletul cu care stam necontenit de vorba...Dragos Paslaru,in rugaciuni si ascultari , si-a gasit calea.Dar noi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Calea - din fericire - ne poate purta prin lume sau in linistea chiliei. Cum spunea un om sporit: Vasile Andru. Exista "calugari" in lume si calugari de chilie. Si nu putem spune ca cei in lume sunt mai prejos de cei de chilie. Pur si simplu e nevoie de ei: in lume sau in manastire.

    RăspundețiȘtergere
  3. Incerc sa stau si eu mai aproape de Andru...el spunea ca marea cunoastere este cea revelatorie si se realizeaza printr-o extensie spontana a mentalului.Nu prin cuvinte.Acestea sunt bune doar daca te ajuta sa scapi de ele..
    Poate ca acolo,intre viata si moarte, pe buza prapastiei,Dragos a vazut o mai buna practica a sortii...

    RăspundețiȘtergere