Film - Concertul (Radu Mihaileanu)

   Inspirat dintr-un fapt real, "Concertul" a fost numit de catre criticii din Italia "giuvaerul lui Radu Mihaileanu". Premiul "David di Donatello 2010" pentru cel mai bun film din Uniunea Europeana, aduce comentarii elogioase din partea presei italiene si nu numai, dar si 10 minute de aplauze din partea spectatorilor prezenti la festival.

   Tragedia de fiecare zi, frumusetea calcata în picioare de bocancul comunismului, a deportarilor fortate în Siberia, incurabila mârlanie si rautate de care sufereau privilegiatii partidului. Fata în fata cu armonia, cu lupta pentru a-si pastra demnitatea, o lupta dureros de adevarata a celor cazuti în dizgratie dar înca sperând sa exporte sufletul si trairea unor oameni care au un crez mai înalt decât iubirea pentru steagul de la congresul partidului comunist din 1966.

   Asa se naste "Concertul". Un concert la care fiecare ia parte într-un mod lipsit de armonie la inceput. Anii în care fiecare încerca sa supravietuiasca cum putea, transpare în modul în care vor interpreta, la început. Individualist, improvizând uneori, întorsi spre sine, fara sa îsi aminteasca ca doar împreuna, completându-se, vor reusi sa demonstreze lumii si siesi ca perfectiunea poate fi atinsa.

   Fiica celor doi membri ai orchestrei, deportati în Siberia, salvata cu ajutorul dirijorului Andrei Filipov, va fi cea care în solo-ul de vioara le reaminteste ca armonia e întreaga, acolo, în sufletul lor. Fara sa tina cont de faptul ca instrumentele sunt majoritatea împrumutate, ca hainele de scena au fost demult vândute, fara sa mai ascunda adidasii care fac nota discordanta cu costumul, dar mai ales fara repetitii, membri orchestrei vor redescoperi fiecare nota.

   Ultimele acorduri ale sonatei de Ceaikovski se sting, si parca instinctiv îti vine sa aplauzi. Un film pe care l-am urmarit zâmbind sau cu lacrimi in ochi. Real. Emotionant. Un film despre viata, despre emotii, despre oameni si visele lor.

   Protagonistii acestui film, cu dramele personale, cu frustrarile îmbracate într-un umor fin, cu replici când nevinovate si pline de umor, când amare, sunt "modul de a striga lumii, ca în ciuda a toate, suntem înca vii" asa cum zicea Mihaileanu în unul din interviurile sale.