Cred în suflete pereche, în existenta cuiva care ne completeaza, pe care sufletul nostru îl recunoaste. Daca nu as crede în asta, poate mi-as vinde cu usurinta sufletul pe o promisiune de iubire. Nu vreau sa traiesc altfel prezentul decât lasându-mi sufletul sa-si aminteasca, lasându-l sa atinga din când în când marginea cerului. Cautându-mi locul în pieptul celui iubit.
In antichitate se credea ca barbatul si femeia alcatuiau o sfera perfecta. Dar cum zeii nu puteau accepta alta perfectiune în afara celor atribuita lor, i-au despartit în doua jumatati si le-au aruncat pe Pamânt. De atunci cei doi au devenit acele suflete ratacitoare care se cauta neîncetat, pentru a întregi sfera perfecta a sufletelor pereche.
Alt mit, atribuit lui Platon, e mitul Androginului. Conform acestei legende, traiau pe pamânt fiinte care aratau ca doua persoane lipite spate în spate. Detineau o putere foarte mare de care însa zeii încep sa se teama. Pentru a nu mai reprezenta o posibila amenintare pentru ei, zeii îi despart. Separati însa, androginii mor de tristete. Eros este cel care îi ajuta pe unii din ei sa-si gaseasca jumatatea, redându-le, astfel, dorinta de a trai.
De ideea existentei unui suflet pereche e atras si Eliade, Blaga sau Rebreanu în operele lor. Amintirea acelui "illo tempore" sau paradis pierdut îl regasim la Eliade în "Nunta în cer": „este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde – pentru întâia oară – o altă parte din tine, care «te încheie», te completează, revelându-ţi altă experienţă a lumii, îmbogăţită cu noi, alte dimensiuni… De fapt, cunoaşterea desăvârşită a trupului Ilenei nu-mi revela ceva pe care îl posedam, ceva care îmi aparţinea, ci îmi revela propria mea fiinţă, făptura mea minunată, perfectă şi liberă".
Asta înseamna pentru mine suflet pereche. Momentul unic în care sufletul îsi aminteste un parfum, o voce, o atingere. Regasita acum în celalalt. Clipa aceea transformata într-o unica bataie de inima. Amintirea fericirii, bucuria regasirii. Cuvintele care-ti curg acum în ureche, si-ti patrund pâna în lumina din inima.
Si nu te mai îndoiesti de nimic, si nu te mai temi de nimic. Si stii ca ai (re)descoperit acea iubire fara de tagada. Unica. Luminata. Cea care te duce în sus, si-ti izbeste tâmpla de stele, cum zice Nichita.
"Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt."
pentru mine sufletele pereche sunt doua spirale impletindu-se si inaltandu-se pe o muzica auzita numai de ele.
RăspundețiȘtergere