Calatoria a pornit sub semnul scepticismului. Cautasem sa ma documentez pe net despre Thassos, admirasem imaginile, fara sa cad in extaz totusi. "Un alt colt frumos de lume", mi-am zis. Si ce? Vazusem destule. Nicio imagine, niciun travel review nu ma pregatise insa pentru insula aceasta relativ mica (in jur de 400 km patrati), supranumita, pe buna dreptate, Insula de Smarald.
Ne-au intampinat pescarusii la malul marii, tot ei ne-au petrecut in tipete si falfait de aripi pe toata durata calatoriei cu vaporul din portul Kavala, pana pe insula Thassos.
Am ajuns la ceea ce avea sa ne fie casa pentru o saptamana, pe inserate. La o ora dupa ce trecuseram peste formalitatile de cazare, atingeam cu talpile un nisip fin, fara scoici rupte care sa te raneasca, fara sa trebuiasca sa faci slalom printre pet-uri si cearceafuri. Acolo, cu degetele picioarelor mangaiate de apa calda, in lumina galben-portocalie, cu mirosul acela nedefinit de apa sarata in nari, am stiut ca incep sa ma indragostesc de locul acesta.
Foamea insa, ne impingea de la spate, asadar am pornit in cautarea unui restaurant. Era in jurul orei 10. Majoritatea restaurantelor sunt pe faleza, tot acolo, mai spre marginea Potos-ului, unde eram cazati, incep si barurile de noapte. Un oras cochet, cu o multime de flori si garduri vii. Greu de ales intre multimea de restaurante cu meniuri sofisticate, sau taverne cu mancare traditionala greceasca. In prima seara am ales la intamplare un restaurant care mai avea cateva mese libere.
Mai tarziu am aflat ca fiecare restaurant sau taverna are cel putin o pisica care face turul meselor. Te privesc cu un mieunat slab sau chiar se intind cu labutele in sus, gata de joaca. Fac deliciul copiilor care greu mai pot fi stapaniti si reasezati pe scaune. :)
Indiferent unde alegi sa iei masa, esti primit cu zambetul pe buze si servit cu profesionalism. Portiile sunt uriase de-a dreptul, timpii in asteptarea meniului sunt scurti si de regula trec si mai repede deoarece chelnerii sau chiar patronii tavernelor si restaurantelor se opresc langa masa sa te intrebe de unde esti, intr-o engleza aproximativa iti dau indicatii despre cele mai bune plaje, cele mai cautate mancaruri traditionale, sau mijloacele de transport care pot fi utilizate pentru deplasarea pe insula.
D-nul Kostas, patronul restaurantului, unde ne opriseram sa mancam, intampina pe toate lumea chiar de la intrare. Cu gesturi largi, te invita la prima masa libera. Multime de feluri traditionale grecesti, suvlaki, tzatziki, mousaka, gyros sunt doar unele dintre ele. Masa traditionala a grecilor incepe invariabil cu o salata. Tzatziki este un aperitiv care contine pe langa iaurt si usturoi, castraveti si fel de fel de condimente. A devenit aperitivul meu preferat. Deliciosul tzatziki e servit mereu alaturi de un vin alb, cu un parfum si gust deosebit, numit Robolla. Urmeaza apoi felurile de mancare bazate pe carnea de vita, porc, peste sau fructe de mare. Ca desert ai de ales dintr-o mare varietate de sortimente, de la celebra baclava la cataif sau prajituri cu miere sau branza.
Incerc sa-i explic D-lui Kostas ca nu sunt in stare sa mai mananc si desertul (pe care de altfel nu il comandasem dar ne fusese adus "din partea casei"). Sortul albastru falfaie periculos in timp ce cu gesturi largi si intr-o engleza aproximativa imi spune ca nu se poate! mi se va face foame la noapte la cat de putin am mancat si el are noaptea restaurantul inchis . :)) Cum sa rezisti? :)
Oboseala si-a spus cuvantul in jurul orei 12 cand de-abia incepea cu adevarat viata de noapte a insulei. Intorsi in camere, am avut parte de un adevarat spectacol. Muzica si dans traditional grecesc in curtea unei case de batrani la cativa pasi de terasa noastra. M-a impresionat pofta de viata a acestor batrani, am urmarit, batand din palme, la fel ca alti turisti, dansul lor cu miscari vioaie si batai energice din picior. Am aflat ca dansul care mie mi se parea a avea o coregrafie foarte complicata, se numeste "
hasapiko", dansat deopotriva de femei si barbati. Fiecare miscare capteaza atentia, pasii sunt de-o fluiditate fascinanta.
De abia in jurul orei 2, s-a lasat linistea peste insula. Am dormit un somn adanc, cu geamurile larg deschise si fara teama tantarilor, care sunt practic inexistenti pe insula, la fel ca si mustele.
Urmatoarele zile au fost toate cu temperaturi peste 32 de grade, cu bai in apa incredibil de curata si de calda a Marii Egee si plimbari de seara pe malul marii sau printre multimea de magazine si de tarabe care impanzesc strazile din apropierea plajei. In mijlocul strazii se vand suveniruri, se face slalom printre mesele chioscurilor de inghetata sau se pot cumpara delicioase clatite facute sub ochiul musteriului si umplute cu fel de fel de dulceturi si creme. Oameni deschisi si veseli, grecii stiu sa faca haz de necaz. Alaturi de harta insulei cu obiectivele ei turistice, patronul unui magazin cu accesorii pentru plaja, asezase propria-i versiune despre Grecia, "No job, no money, no worries. This is Greece!"
La aproximativ 15 km de Potos, se gaseste
Manastirea Archangelou, cu hramul Arhanghelului Mihail. Situata in unul dintre punctele cele mai inalte ale insulei, manastirea pastreaza o parte din Sfantul Cui, folosit la crucificarea lui Iisus Hristos. Am decis sa caut un mijloc de transport spre manastirea din secolul al XVIII-lea, despre care legenda spune ca ar fi fost construita de un sfant pe nume Luca in cinstea Sfantului Apostol Ioan Teologul. Arhanghelul Mihail i s-a aratat intr-o seara lui Luca, cerandu-i sa construiasca o biserica in acel loc. Pentru a fi sigur ca aparitia nu e doar o inchipuire, Luca i-a cerut Arhanghelului sa faca o minune. Acesta a lovit cu toiagul in stanca, de unde a inceput sa izvorasca apa limpede si sfanta despre care se spune ca ar avea puteri vindecatoare. "Lacul de aghiazma" cum este numit, se gaseste chiar sub manastire, in interiorul unei pesteri.
Am cautat cel mai apropiat "periptero", chiosc de ziare unde se vindeau si bilete pentru autobuzul care mergea spre manastire si la prima ora, eram deja in statie. Desi exista un orar, niciunul din cele 2 sau 3 autobuze de pe insula nu il respecta. Nu exista aparate de compostat biletele, nici soferului nu-i pasa daca esti sau nu in posesia unuia. Ca sa fiu sigura ca nu ratez statia unde trebuia sa cobor pentru a ajunge la manastire, m-am asezat foarte aproape de scaunul soferului. Proasta decizie :D Muzica greceasca care curgea din difuzoarele autobuzului, era aproape in intregime acoperita de vocea soferului care canta cat il tineau plamanii si batea tactul pe volanul de care (am facut ochii mari cand am vazut) avea lipit un ursulet. De altfel, tot bordul autobuzului era intesat de tot felul de jucarii de plus, mai mari sau mai mici, pe care soferul nostru le rearanja la cate o curba mai stransa, facandu-ma sa ma uit cu groaza la haul care se casca la cativa metri de sosea.
Ajunsa in fata manastirii, am fost intampinata de catre un batranel care punea la dispozitia vizitatorilor fuste pentru femei sau pantaloni lungi pentru barbati, accesul in manastire nefiind posibil imbracat cu pantaloni scurti sau bluze decoltate.
Dincolo de zidurile manastirii, m-a intampinat o atmosfera aproape ireala. M-am pierdut in linistea si seninul acestei manastiri in varful stancilor. La intrarea in bisericuta, esti servit cu rahat de trandafiri facut de maicute si apa rece de izvor.
Miros de lemn imbatranit, de iarba arsa de soare, de fum de lumanare impletit cu lumina. Si prezenta persistenta a ceva. Am simtit in jurul meu oameni venind, oameni plecand. Ochii mi se obisnuisera cu semiintunericul. Nici nu mai incercam sa deslusesc icoanele din jur. Mi-era destul sa fiu. Acolo.
Inainte de a parasi Grecia, am facut o ultima escala in
Kavala, supranumit "
Orasul amfiteatru", unul dintre cele mai mari si mai frumoase orase-port ale Greciei. Cu strazile sale inguste, cu casele cu fatadele viu colorate, este un oras care imbina modernul cu vestigii ale trecutului. Aici a facut popas Apostolul Pavel, in prima calatorie in Europa, si tot aici pot fi admirate ramasitele unui apeduct roman, Kamares, restaurat de Soliman Magnificul in secolul al XVI-lea. La malul marii, se gasesc si zidurile de incinta ale cetatii la doi pasi de vechiul port.
Zilele s-au scurs cu repeziciune, am salutat ultimul apus de soare cu regret si hotarata sa ma reintorc in insula aceasta unde timpul curge altfel, unde in mijlocul lui august, mieii zburda prin livezile de maslini si salcamii infloresc ca-n mijlocul primaverii.
Selectie de poze, Thassos
